Skip to content
Politică

Încă o DOVADĂ a legăturii Iohannis- Băsescu. Cine îl consiliează pe Iohannis

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, și-a angajat de curând noi strategi politici, în speranță că își va îmbunătăți performanțele în comunicare publică. Până în prezent, șeful PNL a dovedit că este un ”excelent” gafeur, având în vedere că anumite declarații publice au echivalat cu o adevărat catastrofă în ceea ce privește comunicare politică.

Observând probabil că Departamentul de Analiză și Comunicare al PNL, coordonat de fostul apropiat al lui Crin Antonescu, Dan Mihalache, este ca și inexistent, Iohannis a decis să își caute noi consultanți politici.

Prezidențiabilul ACL a decis să îl angajeze pe Felix Tătaru, fostul consultant politic al lui Traian Băsescu, informează România TV. Firma de consultanță politică deținută de Tătaru l-a consiliat pe Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2004, fiind cel care a stat în spatele celebrului mesaj electoral: ”Arde-i pe corupți!”.

Felix Tătaru nu a mai apărut în prim-planul vieţii politice în ultimii ani, dar, într-un interviu recent, el considera că în campania electorală se va pune mare accent pe mediul online. La fel spunea şi prezidenţiabilul Klaus Iohannis în urmă cu ceva timp, relatează aceeași sursă.

Surse din cadrul PNL au precizat de curând că Iohannis ar fi fost sfătuit politic de jurnalistul Emil Hurezeanu, însă rezultate s-au lăsat așteptate, având în vedere că prezidențiabilul ACL a gafat aproape la fiecare ieșire publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *