Skip to content
Politică

Încă o reacție dură privind OUG pentru libera migrația a aleșilor locali

Atât politicienii din opoziție cât și o parte din cei aflați în coaliția de guvernare s-au poziționat ferm împotriva ordonanței de urgență care permite aleșilor locali să schimbe formațiunea politică fără a își pierde mandatul.

Senatorul Marko Bela susține că traseismul politic este o problemă destul de gravă.

„Nu numai că nu era necesară, dar vă spun sincer că nici nu înțeleg de ce ar fi acest lucru spre beneficiul guvernanților, dacă în următoarele 45 de zile, primarii sau consilierii vor avea posibilitatea să treacă într-un alt partid și eventual astfel se speră o majoritate mai consistentă în unele unități administrativ-teritoriale, în unele Consilii Locale sau Județene, pentru Coaliția guvernamentală. Acest lucru se obține prin alegeri. Am avut alegeri în 2012 și vom avea alegeri peste doi ani și atunci cu toți vor avea posibilitatea să voteze pentru un anumit partid”, a spus Marko Bela.

“Traseismul politic, migrația diferiților politicieni, inclusiv în Parlament este o problemă destul de gravă a vieții noastre politice și în general a vieții noastre publice, pentru că, după părerea mea, demonstrează că la noi nu există programe de partid foarte coerente, prin care o anumită persoană, un anumit politician să-și găsească rostul și să se apuce de fapt de politică”, a   precizat Marko Bela la un post de radio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *