Skip to content
Politică

Încă suntem protejați de ravagiile Brexitului. Până când vom circula liber în UK

Abc.net.au

Cetățenii României vor putea beneficia de libera circulație în Marea Britanie cel puțin doi ani după Brexit, măsură ce face parte dintr-un acord de tranziție, a comunicat vineri, 21 iulie, presa din Marea Britanie.

Data anticipată a părăsirii UE de către Marea Britanie este sfârșitul lunii martie a anului 2019. Ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană intervine după un referendum, pe 23 iunie 2016, la care majoritatea alegătorilor s-au pronunțat pentru Brexit. Principalele motivații ale taberei care a militat pentru ieșirea țării din UE au fost legate de restricționarea imigrației și de restabilirea deplinătății suveranității de stat cedate parțial Bruxellesului în 1973, atunci când Marea Britanie s-a alăturat procesului de construcție europeană.

Unii oficiali britanici, precum cancelarul Trezoreriei (ministrul de finanțe) Philip Hammond, au susținut ideea unei perioade de tranziție care să apere economia Regatului Unit de șocurile aferente decuplării de Piața unică din UE și să calmeze dispozițiile pesimiste din mediul de afaceri, conform DC News.

Astfel, conform intențiilor lui Hammond, cetățenii UE, prin urmare și românii, vor avea dreptul să circule liber în Regatul Unit pentru un interval de timp de până la doi ani după Brexit, a informat vineri cotidianul londonez The Times. De asemenea, The Guardian scrie că perioada de liberă circulație în regat după Brexit ar putea dura până la patru ani, citând o sursă importantă din Guvernul Marii Britanii.

În același timp, purtătoarea de cuvânt a biroului Theresei May nu a făcut imediat nici un comentariu pe această temă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *