Încă un lider PSD cere reformarea partidului: E timpul pentru o nouă generaţie şi pentru o nouă abordare

Sursa foto: Romeo Daniel Lungu

Deputatul Romeo Lungu, chestor al Camerei Deputaţilor, al cărui nume a fost vehiculat pentru preluarea PSD Buzău în situaţia plecării lui Lucian Romaşcanu la Curtea Europeană de Conturi, a transmis un mesaj autocritic după rezultatele alegerilor prezidenţiale, cerând reforme profunde în Partidul Social Democrat, atât la nivel local, cât şi naţional.

Într-o postare adresată buzoienilor şi colegilor din PSD, Romeo Lungu atrage atenţia asupra necesităţii unei schimbări autentice în partid.
”Votul vostru este un semnal de alarmă şi, în acelaşi timp, o şansă. O şansă să ne uităm în oglindă şi să spunem lucrurilor pe nume: PSD Buzău trebuie să se schimbe profund, la fel ca PSD la nivel naţional”, scrie Lungu.
El critică şi colaborarea locală cu PNL, considerând că aceasta a afectat negativ identitatea PSD şi relaţia cu electoratul: ”Coaliţia cu PNL nu mai este o soluţie utilă pentru PSD la Buzău. A fost o alegere de moment, dar azi este o frână. Ne-a diluat identitatea, ne-a înstrăinat electoratul şi a creat confuzie”.
Romeo Lungu solicită o schimbare de viziune şi o deschidere reală către societate.
”Nu electoratul trebuie să se adapteze la partide. Partidele trebuie să se adapteze la oameni. Dacă vrem să contăm în continuare, trebuie să ascultăm, să învăţăm şi să reacţionăm”, susţine el.
El avertizează că o parte din electorat a fost atras de mesaje extremiste tocmai pentru că alte partide ”au părut că îi ascultă” pe oameni, un avertisment pe care PSD nu îşi mai permite să-l ignore.
Deputatul aminteşte, în postarea sa, despre nevoia unei noi generaţii în conducerea partidului:  ”Avem nevoie de tineri, profesionişti, oameni care nu au avut niciodată acces la decizie, dar care ştiu exact ce aşteaptă oamenii din fiecare colţ al judeţului”.
În încheiere, Lungu face apel la unitate şi curaj: ”Nu cer aplauze şi nu caut privilegii. Cer doar curajul de a spune adevărul şi forţa de a face ce trebuie. Este timpul să reconstruim. Împreună!”.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: