Skip to content
Politică

Încă un ministru tehnocrat îşi pune capul la bătaie: Irimescu e gata să demisioneze de la Agricultură

Încă un ministru tehnocrat îşi pune capul la bătaie: Achim Irimescu s-a declarat gata să demisioneze de la Agricultură.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, luni, la Camera Deputaţilor, că va demisiona dacă premierul Dacian Cioloş îi va cere, afirmând că nu are ce să îşi reproşeze, pentru că a făcut tot ce a promis că va face, transmite Mediafax.

„Moţiunea nu este obligatorie în ceea ce priveşte demisia. Sigur, premierul Cioloş m-a numit, dânsul este cel care trebuie să îmi ceară demisia”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, după dezbaterea moţiunii simple îndreptată împotriva sa, dacă îşi va da demisia în cazul în care moţiunea va trece.

Întrebat ce îi reproşează premierul Dacian Cioloş, în contextul în care numele său a fost vehiculat nu doar o dată pentru remaniere, Achim Irimescu a afirmat că Cioloş i-a reproşat doar „ieşirile” care nu au avut legătură cu portofoliul său.

„Premierul nu îmi reproşează nimic sau ca să fiu mai exact mi-a reproşat ieşirile care nu aveau legătura cu protofoliul meu, (…) care erau din presă, cu telefonul în buzunar şi mi-a spus că nu înregistrează. Dar mă rog, aceasta este România”, a spus Irimescu.

Achim Irimescu a susţinut că este singurul ministru care a realizat tot ceea ce a promis că va face, afirmând că nu îşi poate reproşa nimic.

„Premierul a cerut ca fiecare ministru să îşi prezinte ce a realizat şi eu am realizat absolut totul din ce am promis. Şi am să vă spun pe rând, am spus că simplific două pachete (…) unul aplicat în 2015, de 900 de grame şi al meu, cererea de plată de numai 100 de grame. Deci, simplificarea pe care am făcut-o în acest an este enormă. În al doilea rând, am promis că voi veni cu un proiect de lege pentru fonsul mutual şi la sfârşitul săptămânii trecute l-am prezentat în două variante, producătorilor şi să îl prezint şi domnilor din Paralment. Am promis că voi face un fond de creditare cu termen până în octombrie şi este în grafic. Am promis că voi face un fond mutual şi, repet, proiectul este pe circuit. Am promis că voi face eforturi pentru restructurarea cercetării şi am un proiect care este gata. (…) ca urmare, sigur, eu nu pot să îmi reproşez absolut nimic pentru că ce am promis m-am ţinut de promisiune”, a susţinut Irimeascu.

Achim Irimescu a invocat, în timpul dezbaterii moţiunii simple, „moştenirea grea” a Ministerului Agriculturii. Solicitat să explice care este moştenirea grea la care a făcut trimitere, Irmescu a vorbit despre întârzierea demersurilor pentru acordarea subvenţiilor şi trecerea de la o singură plată pe hectar la o plată din cinci componente.

„(Moştenirea grea-n.r.) nu are legătură cu anul agricol. Este vorba despre subvenţiile care se dau cu întârziere acum şi eu înţeleg perfect producătorii. Este vorba despre faptul că nu s-a semnat la timp contractul cu furnizorul de soft, nu s-a încheiat contractul decât la sfârşitul lui iulie şi până la jumătatea lui octombrie când trebuiau să înceapă plăţile în avans nu am mai rămas decât două luni şi jumătate. Un program atât de complex este aproape imposibil de realizat un modul atât de complex (…) sunt foarte multe subvenţii, PAC s-a complicat foarte tare (…) se aminteşte faptul că anii anteriori se terminau la 1 mai efectuarea plăţilor directe, dar nu se precizează că atunci era o singură plată pe hectar, acum există o plată din cinci componente (…) Se uită faptul că cererile de plată se depun de la 1 martie până la 15 mai, iar anul trecut datorită întârzierii cu care s-au pregătit actele abia la jumătatea lui aprilie, deci o lună şi jumătate s-a rostogolit automat în întârzierea plăţilor”, a explicat ministru Agriculturii.

Irimescu a susţinut că moţiunea este „neonestă”, deputaţii PSD şi ALDE l-au acuzat că găseşte scuze

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a susţinut, luni, că moţiunea simplă îndreptată împotriva sa este „neonestă”, în timp ce PSD şi ALDE i-au reproşat că găseşte scuze, iar liberalii că ar fi trebuit să spună care sunt probleme din agricultură încă de la preluarea mandatului.

„Pe fond, moţiunea este nu doar neîntemeiată, ci şi neonestă. Atunci când am preluat ministerul am găsit foarte multe probleme. De 6 luni, eu şi echipa actuală reparăm greşeli şi căutăm soluţii. Suficient să menţionez aici doar pierderea unui miliard de euro la dezvoltarea rurală, penalizări de aproape 800 milioane de euro la APIA şi AFIR, întârzieri foarte mari şi decizii greşite în ce priveşte plăţile directe, ca să le amintesc pe cele mai importante”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în dezbaterea moţiunii simple.

ALDE a criticat scuzele invocate de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin afirmând că „dacă nu ar fi de plâns, vizazi de ceea ce se întâmplă în agricultură, ar fi de râs”.

„Am văzut ceea ce vedem de mai bine de şase luni – nu aţi invocat decât scuze pentru ceea ce nu s-a făcut în această perioadă. Am înţeles că şi cei care furnizează energie electrică sunt de vină pentru faptul că dvs. nu performaţi la Ministerul Agriculturii. Spuneaţi că de şapte ori s-a întrerupt curentul, şi din motivul acesta, nu aţi putut sa avansaţi cu anumite lucruri”, a declarat copreşedintele ALDE Daniel Constantin.

Fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin i-a mai transmis lui Irimescu că „greaua moştenire” nu se aplica la tehnocraţi.

„Am avut avut o întâlnire cu domnia voastră, cu o zi înainte să fiţi audiat în comisia de agricultură (pentru votul de învestire-nr.)V-aţi notat atunci câteva pagini . (…) Pe 25 noiembrie trebuiau lansate două măsuri din PNDR. Nu le-aţi lansat, le-aţi lansat la 18 aprilie. Pe 15 ianuarie v-am spus că sunt pregătite procedurile simplificate pentru ca toate măsurile din PNDR să fie lansate în sistem continuu. Am înţeles că aţi simplificat procedurile de achiziţii publice. Erau simplificate. Cele pe care le-aţi publicat în momentul de faţă nu diferă cu nimic faţă de anul trecut. Am înţeles că se depun proiectele online, se depuneau din 2015, domnule Irimescu. (…) La plăţile directe v-am spus că trebuie să faceţi un efort, pentru că trebuie să plătiţi avansul până la 1 decembrie. Am înţeles, <<greaua moştenire>>, credeam că nu se aplică la tehocraţi, să spunem că sunt de vină oameni care au lucrat înainte la asta. Dar, de la data de 1 decembrie, trebuia să vă ocupaţi de contractarea modulelor pentru plata integrală, acele module care erau pregătite, se lucra la momentul respectiv, se elaborau în două luni de zile. Plăţile trebuia să le începeţi la cel târziu 1 februarie”, susţinut Daniel Constantin, în dezbaterea moţiunii simple.

La rândul său, deputatul PSD Ioan Munteanu a susţinut că agricultorii sunt nemulţumiţi de sprijinul pe care îl primesc de la Guverm şi că moţiunea simplă este „un semnal de alarmă”.

„Moţiunea de astăzi se doreşte a fi o atenţionare serioasă din partea producătorilor români, a agricultorilor, un semnal de alarmă în ceea ce priveşte nemulţumirile lor. (…) Dezbaterea de astăzi trebuie să aducă soluţii concrete, care să conducă la eliminarea nemulţumirilor agricultorilor. Dar agricultorii sunt nemulţumiţi de sprijinul pe care îl primesc din partea Guvernului. Acestea sunt întemeiate. (…) Domnule ministru, vă asigur că niciun efort al Guvernului, implicit al Ministerului Agriculturii, nu este de ajuns atunci când este vorba despre agricultură”, a susţinut deputatul PSD Ioan Munteanu.

Deputatul PSD a mai spus că pentru agricultori demiterea sau demisia lui Achim Irimescu nu rezolvă problema.

Deputatul PNL Nini Săpunaru a susţinut că Achim Irimescu ar fi trebuit să semnaleze încă de la preluarea mandatului care sunt probemele cu care Ministerul Agriculturii se confruntă.

„(…) Această radiografie pe care ne-aţi prezentat-o azi ar fi trebuit făcută publică de acum cinci luni, domnule ministru. Vă faceţi vinovat că nu aţi spus lucrurile acestea dinainte”, a suţinut deputatul PNL Nini Săpunaru, în dezbaterea moţiunii simple.

Pe de altă parte, Nini Săpunaru a spus că şi parlamentarii din comisia de specialitate au partea lor de responsabilitate.

“Suntem în faţa unei moţiuni simple care atacă, în principiu, gravele probleme de la APIA, ca urmare a faptului că fermierii nu şi-au încasat sumele care li se cuveneau. Întrebarea mea către membrii PSD, ALDE şi UNPR din cadrul Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor este următoarea: nu noi, membrii Comisiei de agricultură, i-am solicitat să simplifice declaraţia APIA noului ministru al Agriculturii? Nu noi am analizat în şedinţe de comisie şi subcomisie activitatea desfăşurată de directorii AFIR şi APIA, cerându-le să simplifice ghidurile, iar celor de la APIA să modifice o parte din regulile absurde introduse în 2015?” a spus Nini Săpunaru.

Votul asupra moţiunii simple PSD-ALDE va avea loc marţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *