Skip to content
Constanța Știri locale

Încă un pacient mort la Spitalul Județean Constanța după ce a așteptat ore în șir la Urgență, ignorat de medicii care i-au reproșat că ”a venit degeaba”

În Constanța apar acum detaliile unei noi tragedii petrecute în Spitalul Județean din cauza nepăsării cadrelor medicale. E vorba despre moartea unui bărbat de 70 de ani, al cărui caz e tras la indigo cu cel al femeii care a murit după ce a așteptat 16 ore pe holul secției de Urgență din Spitalul Județean Constanța.

Pe 26 septembrie 2019, un bărbat de 70 de ani din Constanța începe să simtă dureri puternice în piept și picioare. Abia mai poate respira când sună la 112. E ora 17:00, o echipă a ambulanței ajunge acasă, îl consultă și îi spune că trebuie să meargă la spital.

Bărbatul locuia chiar lângă Spitalul Județean, așa că la 17:21 personalul de pe ambulanță îl preda deja celui de la Urgență. De fapt, a fost lăsat pe targă, în afara secției. Trec astfel trei ore până când Ștefan Ochiuleț va fi consultat prima dată.

Medicul de gardă îl repede pe bărbat și îi spune că ”nu are nimic” și că a venit degeaba la Urgență, pentru că locul lui era la medicul de familie. Nici până aproape de miezul nopții, bărbatul nu primește tratament, deși devine febril și începe să tremure. I se spune că trebuie să mai aștepte, pentru că nu reprezintă o urgență.

După câteva zeci de ore și transferul dintr-un spital în altul, bărbatul moare. În urma autopsiei, familia a aflat că a murit din cauza unei pneumonii care, pentru că nu a fost tratată în timp util, i-a provocat insuficiența cardiorespiratorie fatală.

Direcția Sanitară Publică din Constanța a recunoscut faptul că medicii din Spitalul Județean au încălcat protocolul de urgență în primul episod, atunci când l-au lăsat pe bărbat să aștepte trei ore până la primul consult, în loc să îl ia în primire în maximum 60 de minute de când acesta a ajuns la spital.

Fiul bărbatului a sesizat și Colegiul Medicilor care, la mai bine de patru luni de la moartea tatălui său, încă nu a ajuns la vreo concluzie în privința acuzațiilor de malpraxis aduse de familia bărbatului care s-a stins după zeci de ore de agonie, potrivit G4media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *