Skip to content
Societate

Încă un pacient rănit în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a murit; numărul deceselor a ajuns la şapte

" "

Încă un pacient dintre cei răniţi în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a murit la spital, la o lună de la incident, fiind vorba despre o femeie aflată încă de atunci în stare gravă. Potrivit opiniabuzau.ro, numărul deceselor în urma atacului din luna august de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca a ajuns la şapte.

Femeia, în vârstă de 79 de ani, a murit la spitalul Universitar Bucureşti.

" "

În noaptea de 17 spre 18 august, un bărbat internat cu etilism la Spitalul Săpoca a lovit cu stativul de la perfuzie pacienţi aflaţi în două saloane – unul de femei şi unul de bărbaţi. Pe loc au murit trei persoane, iar zece au fost rănite.

Ulterior, alţi răniţi au murit la diferite spitale, notează news.ro.

Bărbatul care a provocat incidentul este încă de atunci internat la acelaşi spital, sub supraveghere strictă şi tratament.

El este cercetat pentru omor calificat, tentativă de omor şi distrugere.

De asemenea, procurorii cercetează modul în care angajaţii unităţii medicale şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *