După 1989, populaţia României a cunoscut un declin considerabil, înregistrat de recensăminte şi statistici, şi amplu dezbătut, mai ales în ultimii ani. Sigur, parţial, situaţia este un efect al abolirii intervenţiei statului în viaţa familială, odată cu trecerea la un stat democratic în care femeile au suveranitate asupra corpului lor, iar familia decide singură câţi copii doreşte să aibă. În esenţă, însă, declinul demografic reflectă lunga perioadă de tranziţie şi, mai mult decât orice, neîncrederea populaţiei în viitor.
Principala consecinţă a acestei situaţii este îmbătrânirea populaţiei, respectiv un dezechilibru major între populaţia activă şi cea inactivă. Procesul de îmbătrânire a populaţiei nu a cruţat niciun stat european până acum, fiind alimentat şi de fenomenul migraţiei. Totuşi, odată cu dezvoltarea şi consolidarea economică, majoritatea statelor au găsit soluţii pentru a gestiona criza demografică. În România, în particular, situaţia a fost complicată şi de măsurile fiscale nepotrivite adoptate în contextul crizei. În loc să stimuleze consumul, investiţiile şi să lupte împotriva evaziunii, deciziile fiscale luate de guvernele anterioare au dus la scăderea puterii de cumpărare şi au determinat o creştere alarmantă a muncii la negru.
În acest context, faptul că, pentru prima dată în ultimii ani, avem mai puţini pensionari decât angajaţi cu contracte individuale de muncă reprezintă o realizare crucială în stabilizarea economică a României. Totodată, aceasta este dovada faptului că actualul guvern a înţeles că lupta împotriva evaziunii fiscale şi a muncii la negru este mai eficientă decât creşterea fiscalităţii în dezvoltarea economică pe termen lung. Astfel, după reîntregirea salariilor şi pensiilor tăiate de guvernările anterioare şi după reducerea cotei CAS cu 5%, înregistrăm o creştere considerabilă a contractelor individuale de muncă. Mergând mai departe pe acest trend, cu o bază de colectare consolidată şi stabilă, sistemul de pensii de stat este mai eficient, iar presiunea asupra bugetului de stat se micşorează considerabil.
Cu toate că actualul guvern a demonstrat eficienţa noii sale abordări economice, atacând problemele privind reglementarea relaţiilor de muncă şi volumul contribuţiilor sociale, echilibrul dintre populaţia activă şi cea inactivă rămâne însă fragil din cauza scăderii şi îmbătrânirii populaţiei. Acest fenomen are consecinţe economice grave. În primul rând, încetineşte creşterea economică, prin scăderea PIB-ului potenţial. În al doilea rând, menţine dependenţa statului român de capitalul străin, prin afectarea ratei interne de economisire. Şi, nu în cele din urmă, creează presiune asupra bugetului de stat, prin micşorarea veniturilor în raport cu cheltuielile sociale.
Şi pentru că o economie puternică se bazează pe o populaţie activă dezvoltată, este oportun ca Guvernul să gândească, pe de o parte, politici de sprijinire a tinerelor familii, astfel încât să stimuleze natalitatea, precum şi facilităţi pentru familiile cu mai mulţi copii, înlesnind astfel integrarea socială şi pe piaţa muncii. Pe de altă parte, avem nevoie şi de programe realiste de reducere a emigraţiei forţei de muncă şi de stimulare a românilor plecaţi la muncă în străinătate pentru a investi în ţară.
Sigur, am putea spune că „mai e mult până departe”, însă pe drumul anevoios spre o economie consolidată şi durabilă, eu consider că am făcut un pas însemnat odată cu inversarea raportului între angajaţi şi pensionari. Ne aşteaptă noi provocări, mai ales că Bloomberg anticipează o nouă criză globală generată de scăderea preţurilor la materii prime, în speţă la petrol. Dar piatra pusă acum la temelia unui buget echilibrat este esenţială pentru ca România să se dezvolte susţinut pe viitor.
România n-a ajuns în situaţia ingrată a Greciei, dar am fost pe buza prăpastiei. Trebuie să tragem învăţămintele necesare din ceea ce s-a întâmplat în Europa, ca urmare a crizei economice. Astfel, este esenţial să avem curajul să modificam elementele ADN-ului nostru economico-financiar şi să impunem un nou model politico-social tocmai pentru că în momente dificile avem nevoie de oameni profesionişti şi responsabili, avem nevoie de oameni de stat adevăraţi.
Ţara noastră va demonstra şi în continuare că poate creşte din punct de vedere economic, dacă politicile bune din ultimii ani vor fi continuate. Cuvântul de ordine trebuie să fie “încredere”: încredere pe care România trebuie să o prezinte investitorilor străini şi români deopotrivă, încrederea în sistemul bancar şi încrederea ce trebuie în continuare câştigată din partea mediului de afaceri, dar, mai ales, recâştigarea încrederii românilor care, după ani de sacrificii, merită un trai mai bun.
