Unul dintre civilii răniți în prima explozie de la Crevedia a murit marți dimineață. Este unul dintre angajații nepalezi ai stației GPL, care era internat la Spitalul Bagdasar Arseni.
Rănitul avea arsuri de peste 90% din suprafața corpului. Este unul dintre cei trei mari arși care nu a putut fi transferat în străinătate. Bărbatul avea puțin peste 30 de ani. Este a cincea victimă a tragediei.
Luni dimineață, un bărbat care suferise arsuri pe 95% din suprafața corpului în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia a încetat din viață la Spitalul Floreasca.
Două persoane, soți și soție, au murit la locul incidentului, iar apoi încă un rănit internat la Spitalul Floreasca a decedat din cauza arsurilor pe 99% din corp, scrie digi24.ro.
În spitale mai sunt 14 pacienți dintre răniții după exploziile de la Crevedia – șase sunt la Spitalul Floreasca, doi la Bagdasar Arseni, cinci la Spitalul de Arsuri și unul la Spitalul Universitar. 27 pacienți au fost externați. 12 au fost duși în străinătate, patru dintre ei fiind intubați.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News