Curtea de Apel Ploiești a menținut, marți, decizia de restituire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dosarului Lukoil, motivată de magistrații Tribunalului Prahova, ca instanță de fond, prin „pasivitatea totală” a procurorilor.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva încheierii prin care instanța de fond a dispus restituirea cauzei la procuror. Decizia este definitivă.
Tribunalul Prahova a dispus, în urmă cu o săptămână, restituirea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dosarului Lukoil, în motivarea deciziei arătându-se că, după constatarea unor neregularități în privința rechizitoriului, procurorul a manifestat „pasivitate totală”, în condițiile în care nu a remediat acele neregularități și nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă își menține sau nu dispoziția de trimitere în judecată a dosarului.
„În baza art. 346 alin. 3 lit. c teza a II-a C.p.p., dispune restituirea către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a cauzei având ca obiect acțiunea penală pusă în mișcare în dosarul nr. 254/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cauză în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: Bogdanov Andrey Iurevici (…), Rață Andrei (…); Duțu Dorel (…); Voinstev Alexey (…); Kuzina Olga (…); Dănulescu Dan (…); SC Petrotel Lukoil SA (…) și Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda (…)”, este decizia magistraților de la Tribunalul Prahova publicată pe portalul instanțelor de judecată, potrivit realitatea.net.