Skip to content
Politică

INCENDIU în Cluj. Mai multe persoane, transportate la spital

libertatea.ro

Un INCENDIU a izbucnit, sâmbătă seară, în municipiul Cluj-Napoca. Mai multe persoane au fost transportate la spital.

Focul s-a produs la mai multe barăci, fiind nevoie de prezenţa poliţiştilor şi jandarmilor pentru buna desfăşurare a intervenţiei de stingere, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, pentru agenţia citată, că la locul incendiului au fost deplasate mai multe autospeciale de pompieri, ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj.

„Un număr de şase barăci improvizate au fost afectate de un incendiu izbucnit pe strada Cantonului, unele în proporţie de sută la sută. În acestea locuiau peste 20 de persoane printre care şi 6 copii. Trei persoane au fost transportate la spital, două intoxicate cu fum, iar a treia cu arsuri. A fost nevoie de prezenţa poliţiştilor, jandarmilor, trupelor DIAS şi a poliţiştilor locali pentru buna desfăşurare a intervenţiei de stingere a focului din cauza locatarilor agitaţi. La incendiu s-a intervenit cu mai multe autospeciale de pompieri dar au fost aduse şi ambulanţe de la SMURDE sau SAJ Cluj”, a spus Biriş.

Potrivit acestuia, pompierii cercetează cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *