Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marţi într-un bloc de locuinţe din Timişoara, după ce proprietarul unui apartament a adormit cu ţigara aprinsă. Peste 70 de persoae s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompierii care au intervenit pentru stingerea focului, printre acestea fiind şi un copil.
”La data de 30.01.2024, ora 00:21, am fost anunţaţi prin apel 112 despre degajări mari de fum într-un bloc situat pe strada Fructelor în Timişoara. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, a transmis ISU Timiş.
Incendiul s-a produs într-un apartament de la primul etaj al unui bloc de locuinţe.
”La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 (bloc 4 etaje + mansardă) şi s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, iar casa scării era inundată cu fum”, a precizat ISU Timiş.
14 adulţi s-au autoevacuat, iar alte 61 persoane, printre care şi un copil, au fost evacuate de pompieri.
”În urma evenimentului, un bărbat care locuia în apartamentul în cauză, a fost transportat la spital, în stare inconştientă. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în timpul somnului”, a adăugat ISU Timiş.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News