PSnews

Recent

Incendiu la un apartament din Pitești. Locatarii au reușit să iasă la timp

ziarulargesul.ro

Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa la un apartament situat în Piteşti, iar cele cinci persoane care locuiesc acolo, printre care şi doi copii, au reuşit să iasă la timp şi nu au fost rănite. Focul a pornit de la o candelă aflată în balcon şi s-a extins apoi şi la o altă cameră. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ o oră.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţa la un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc din Piteşti. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, autoscara şi un echipaj SMURD. În momentul izbucnirii focului cele cinci persoane care locuiesc în apartamentul respectiv, trei adulţi şi doi copii, au reuşit să iasă din imobil şi nu au fost rănite, conform News.ro.

Pompierii au stabilit că focul a pornit de la o candelă aflată în balcon, flăcările cuprinzând rufele aflate la uscat acolo şi extinzându-se apoi şi într-o altă cameră. Echipele de intervenţie au reuşit să stingă incendiul după aproximativ o oră, urmând să fie realizată o evaluare a pagubelor produse.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi