Peste 150 de pompieri, reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei Silvice, dar şi cetăţeni acţionează sâmbătă pentru stingerea incendiului de vegetaţie din localitatea Cetăţeni, judeţul Argeş. Suprafaţa afectată a ajuns la 24 de hectare.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, elicopterul Black Hawk al IGAv a efectuat, până în acest moment, patru aruncări cu apă, în cursul zilei de sâmbătă, scrie Agerpres..
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat sâmbătă că a fost reluată misiunea de stingere a incendiului de vegetaţie izbucnit cu o zi în urmă într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetăţeni, judeţul Argeş.
Potrivit unui comunicat de presă, pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă au rămas în supraveghere echipe mixte formate din pompieri, lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Ocolului Silvic.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns au fost alocate: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o cisternă, o ambulanţă SMURD, un punct de comandă mobil, nouă autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz şi un ATV, a precizat IGSU.
Ştirea iniţială
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat sâmbătă că a fost reluată misiunea de stingere a incendiului de vegetaţie izbucnit cu o zi în urmă într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetăţeni, judeţul Argeş. Suprafaţa afectată a ajuns la 24 de hectare.
Sâmbătă dimineaţa, elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie din MAI a efectuat două transporturi de personal şi tehnică specifică de primă intervenţie (pompieri şi lucrători ai Ocolului Silvic) în zona focarelor active, unde nu se poate face accesul terestru, scrie Agerpres.
Ulterior, elicopterul a reluat misiunea de stingere.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns au fost alocate: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o cisternă, o ambulanţă SMURD, un punct de comandă mobil, nouă autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz şi un ATV, a precizat IGSU.
În sprijin acţionează lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cetăţeni şi ai Ocolului Silvic.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News