Încep înscrierile la Evaluarea Națională 2023. Calendarul probelor ar putea fi afectat de greva din Educație

scoala/ Inquam Photos/Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Înscrierile la Evaluarea Națională 2023 pentru elevii de clasa a VIII-a încep marți. Teoretic, probele urmează să se desfășoare în perioada 19-22 iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial, însă este posibilă refacerea acestuia, din cauza grevei profesorilor, așa cum s-a întâmplat în cazul examenelor de Evaluare Națională pentru clasa a VI-a.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut vineri un apel la cadrele didactice „să ajute să finalizăm acest an în bune condiții”.

Potrivit acesteia, dacă profesorii nu se întorc la clase de săptămâna aceasta, examenele de Bacalaureat 2023 și Evaluarea Națională 2023 vor fi reprogramate.

Înscrierile la Evaluarea Națională 2023 încep pe 6 iunie și durează 4 zile.

Potrivit calendarului publicat în Monitorul oficial, înscrierile la Evaluarea Națională 2023 încep marți, 6 iunie, și se vor încheia vineri, 9 iunie. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele școlilor. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune.

Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular pot să susțină examenul fără nicio taxă.

Calendar Evaluarea Națională 2023

Evaluarea Națională 2023 pentru clasa a VIII-a are loc în perioada 19-22 iunie.

Proba la Limba română se va desfășura pe 19 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 21 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor finaliza cursurile pe 9 iunie.

Primele rezultate se vor afișa pe 28 iunie, iar cele finale, de după contestații, pe 4 iulie 2023. 6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL