Skip to content
Europa

Începând cu 16 noiembrie, cetățenii UE vor putea călători în Georgia, R. Moldova, Noua Zeelandă și Serbia cu certificatul digital COVID

facebook

Comisia Europeană a adoptat luni patru decizii de atestare a faptului că certificatele COVID-19 emise de Georgia, Republica Moldova, Noua Zeelandă și Serbia sunt echivalente cu certificatul digital COVID al UE.

Prin urmare, cele patru țări vor fi conectate la sistemul UE, iar certificatele lor COVID vor fi acceptate în aceleași condiții ca și certificatul digital COVID al UE.  În același timp, cele patru țări au convenit să accepte certificatul digital COVID al UE pentru călătoriile dinspre UE către țările lor.

”Mă bucur să văd că numărul țărilor care doresc să adere la sistemul UE continuă să crească. Prin deciziile de astăzi, 49 de țări și teritorii de pe cinci continente sunt conectate la sistemul de certificate digitale COVID al UE. Ne continuăm eforturile de a consolida încrederea călătorilor în siguranța călătoriilor în interiorul și în afara UE”, a transmis comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

La rândul său, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a saluat ”veștile bune înaintea de reuniunea Parteneriatului estic”, făcând trimitere la faptul că patru state din Europa de Est și Caucazul de Sud s-au alăturat sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID.

”Am fost alături de partenerii noștri în lupta împotriva pandemiei și continuăm să colaborăm pentru a deschide  granițele în siguranță. Aducem vești bune înainte de reuniunea ministerială a Parteneriatului estic. Astăzi, salut faptul că Georgia, Moldova, precum și Serbia s-au alăturat sistemului nostru de certificate digitale COVID și aștept cu nerăbdare ca și mai mulți dintre vecinii noștri să se conecteze cât mai curând posibil”, a subliniat oficialul european.

Cele patru decizii adoptate luni vor intra în vigoare începând cu 16 noiembrie și vin în completarea precedentelor hotărâri adoptate de instituția europeană ce fac referire la certificatele emise de Regatul Unit și Armenia, respectiv de Macedonia de Nord, Turcia și Ucraina.

Certificatul digital la UE reprezintă deja un succes la nivel mondial, stabilind un standard global și fiind în prezent singurul sistem care funcționează deja la nivel internațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *