Skip to content
Opinii & Analize

Începe asaltul la adresa conducerii PSD. Cum a ajuns Dragnea aliatul din umbră a lui Teodorovici

MagnaNews

Declarațiile de ieri ale lui Liviu Dragnea nu sunt deloc întâmplătoare. Ele vin exact în ziua în care Eugen Teodorovici și-a anunțat candidatura la șefia PSD, anunțul fiind făcut printr-un atac la adresa grupului Ciolacu-Stănescu.

Ieri, Eugen Teodorovici și-a lansat oficial campania pentru șefia PSD cu un atac la adresa actualului președinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu și la adresa lui Paul Stănescu. Atacul a venit sub forma unor dezvăluiri cu privire la comportamentul obedient al celor doi din vremea când Liviu Dragnea era președintele partidului.

" "

„Toți au fost oarecum aproape de Liviu Dragnea, doar că eu nu m-am dezis de istoria partidului. Am avut o relație nu tocmai plăcută cu Liviu Dragnea. Astăzi se dezic cei pe care i-a pus în funcție. Paul Stănescu sau Marcel Ciolacu unde erau? Când spunea Dragnea „culcat”, erau sub mochetă. Eu sunt unul dintre cei care nu au fost la masă cu Liviu Dragnea, nu am dat la vâsle, nu am turnat în pahare, nu mă poate acuza nimeni din partid, nu pot fi pus într-o tabăra sau alta”.

Atacul lui Teodorovici la adresa actualei conduceri a fost coroborat de seria declarațiilor de la Rahova date de Liviu Dragnea, într-un așa-zis interviu pentru fosta sa consilieră, Anca Alexandrescu. În cadrul interviului Dragnea a formulat un avertisment voalat la adresa lui Vasile Dîncu, dând de înțeles că ar putea face o serie de dezvăluiri la adresa acestuia. Dîncu este unul dintre oamenii din PSD care au agitat spiritele în partid în ultima vreme, atacând-o pe una dintre fostele apropiate ale lui Dragnea, Olguța Vasilescu. Prin acest șantaj Dragnea încearcă să-l împiedice pe Dîncu să se alăture taberei Ciolacu-Stănescu.

Interesant de observat e că în spatele lui Teodorovici stau exact liderii care altădată făceau parte din cercul intim al deciziilor în partid, oameni loiali lui Liviu Dragnea, care au fost îndepărtați treptat de la conducerea partidului de tabăra lui Marcel Ciolacu. Personaje precum Ionel Arsene, baronul de Neamț, Codrin Ștefănescu, Răzvan Cuc sau Cătălin Rădulescu, altădată nelipsiți din biroul lui Liviu Drangea, au transmis mesaje prin care își arată dezacordul cu modul în care este condus partidul, dar mai ales în legătură cu declarațiile recente ale secretarului interimar Paul Stănescu, care a criticat o ieșire publică a lui Eugen Teodorovici.

În acest război politic intern din PSD, Liviu Dragnea își aruncă și el toată greutatea politică, atât cât mai este aceasta, în spatele lui Teodorovici. Motivele ar putea fi legata de chestiuni pur egoiste. Dragnea a fost chemat la DNA într-un nou dosar care i-ar putea aduce o nouă condamnare. Or impunerea lui Teodorovici la șefia PSD și o eventuală revenire a social-democraților la guvernare în frunte cu Teodorovici, ar putea duce la o nouă serie de presiuni la adresa justiției. Dragnea vede cu siguranță un aliat de încredere în Teodorovici, lucru pe care nu îl putem spune și în ceea ce îl privește pe Marcel Ciolacu. Așadar, Liviu Dragnea are o miză importantă în luptele interne din PSD și implicit în victoria taberei condusă de Teodorovici.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *