Skip to content
Justitie

Începe numărătoarea inversă pentru numirea de noi judecători la CCR. Cine sunt favoriţii şi când ar urma să fie votul din Parlament

Inquam Photos / George Călin

PNL şi PSD se pregătesc să-şi impună favoriţii pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională, în timp ce Klaus Iohannis va decide, la rândul său, un nou magistrat. În luna iunie, expiră mandatele a trei membri ai CCR

PNL este prima formaţiune a Puterii care a decis să anunţe ce persoană susţine pentru un mandat de magistrat al Curţii Constituţionale, dat fiind că în mai puţin de o lună şi jumătate expiră mandatele Monei Pivniceru (numită de Senat), lui Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaţilor) şi lui Daniel Morar (numit de preşedintele Traian Băsescu). Concret, PNL a stabilit, într-o şedinţă de Birou Executiv de joi, să o susţină pe Iuliana Scântei pentru funcţia de judecător CCR din partea Senatului. Scântei este preşedintă a Comisiei juridice din Senat, aflată la al doilea mandat de parlamentar, iar anterior a ocupat inclusiv funcţii guvernamentale, cum a fost cea de secretar general Ministerului Justiţiei, în perioada august 2007 – mai 2008.

Singurul contracandidat al lui Scântei este Cristi Danileţ. Danileţ, propus de USR pentru un mandat la Curte, este fost judecător CSM, în prezent exclus din magistratură. Aritmetica parlamentară arată că propunerea Puterii ar trece fără probleme, cele trei partide, PSD, PNL şi UDMR, având 94 de senatori, iar majoritatea necesară este de 69 de voturi.

PSD decide săptămâna aceasta

La Camera Deputaţilor, PSD este partidul îndreptăţit să decidă noul judecător, potrivit înţelegerii din Coaliţie. Deşi social-democraţii nu au decis oficial, favorit este considerat Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, precizează surse din conducerea PSD pentru „Adevărul”. Varianta de rezervă pentru PSD este Robert Cazanciuc. Decizia va fi luată în următoarele zile, dat fiind faptul că toţi candidaţii vor trebui audiaţi de comisiile juridice reunite, pentru ca pe 3 mai să fie plenurile în care sunt votate toate propunerile. Şi la Camera Deputaţilor, USR a venit cu propria propunere, adică Peter Eckstein-Kovacs, avocat şi fost senator UDMR timp de trei mandate, care şi-a dat demisia din Uniunea în 2018, ca semn de protest pentru faptul că formaţiunea condusă de Kelemen Hunor susţinea PSD, în contextul modificării Codurilor Penale şi legilor Justiţiei. Şi la Cameră, Coaliţia are o majoritate de peste două treimi, ceea ce o face să n-aibă emoţii în privinţa impunerii candidatului favorit. Iohannis, la al treilea judecător Potrivit legii, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatelor, care va avea loc pe 10 iunie, cele două foruri ale Parlamentului trebuie să valideze noile numiri. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, Klaus Iohannis o va propune, din partea Preşedinţiei, pe Mihaela Ciochină, din 2015 consilier prezidenţial, fiind responsabilă de Departamentul Constituţional Legislativ. Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti în 1992, Ciochină a lucrat anterior la Senatul României, fiind inclusiv director general al Direcţiei generale legislative. Aşadar, cu o experienţă îndelungată mai ales în ceea ce priveşte aria proiectelor de lege şi normelor de tehnică legislativă.

Proiectul care nu mai e de actualitate

Trei aleşi ai PSD, printre care şi Marcel Ciolacu, au depus în Parlament, toamna trecută, un proiect de lege prin care noii judecători ai CCR ar trebui să nu fi fost membri de partid în ultimii opt ani înainte de numire. După ce a trecut tacit de Camera Deputaţilor în decembrie, în Senat acesta a fost abandonat. Nici PSD, dar nici PNL, n-au mai urgentat această iniţiativă care ar fi fost un pas în faţă pentru depolitizarea CCR, pe motiv că nu reprezintă o prioritate legislativă a Coaliţiei.

Jocuri de culise pentru şefia Curţii

Prin noile schimbări de la Curtea Constituţională, raportul de forţe din această instituţie va fi de patru judecători numiţi pe filieră PSD, patru pe filieră liberală, iar unul din rândurile UDMR (Attila Varga). Conform cutumei, noul preşedinte al CCR, în condiţiile în care lui Dorneanu i se termină mandatul, devine, prin vot în interiorul plenului, unul dintre judecătorii vechi.

Procedura alegerii prevede că fiecare grup de judecători, în funcţie de cine i-a propus (Camera Deputaţilor, Senat, Preşedinţie), propune un nume. Dacă nu există majoritate de voturi în primul tur, este organizat un al doilea tur. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, prima şansă o Marian Enache, ajuns la CCR după ce a fost susţinut în 2016 de PSD, ALDE şi UNPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *