Skip to content
Politică

Începe procesul lui Darius Vâlcov

Magistrații instanței supreme au stabilit pentru jumătatea lunii aprilie primul termen al apelului în dosarul în care Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția.
Termenul a fost stabilit pentru 14 aprilie, la ora 9.00.
Dosarul va fi judecat de un complet de 5 judecători, respectiv completul 3 penal. Acest complet este format din: Luciana Mera, Ioana Bogdan, Lavinia Lefterache, Marius Foitoş, Ana Hermina Iancu. Supleanţi sunt: Rodica Aida Popa, Geanina Arghir, Maricela Cobzariu, Andrei Claudiu Rus, Ioana Alina Ilie.
 Magistrații instanței supreme au finalizat în 28 februarie motivarea sentinței de condamnare a lui Darius Vâlcov, în primă instanță, la 8 ani de închisoare cu executare, la mai bine de un an de la pronunțarea deciziei de condamnare, informează Hotnews.
Consilierul guvernamental a fost condamnat în 8 februarie 2018 de instanța supremă la opt ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

1 comentariu la “Începe procesul lui Darius Vâlcov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *