Autorităţile anunţă, marţi, semnarea contractului pentru încă un drum radial din regiunea Bucureşti-Ilfov, respectiv Drumul Radial 10 – Măgurele Express. Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu precizează că drumul va avea peste 11 kilometri, patru benzi de mers, piste pentru pietoni şi biciclete, investiţia fiind de peste 12,5 milioane de lei, fără TVA. Oficialii Consiliului Judeţean Ilfov precizează că drumul va duce la dezvoltarea zonei de sud a judeţului.
”Începe proiectarea pentru încă un drum radial din regiunea Bucureşti-Ilfov! A fost semnat contractul pentru proiectarea încă unui drum radial din cele 8 conexe Autostrăzii Bucureştiului A0, din cadrul proiectului „Orbital Bucureşti”, cu Asocierea DP Consult SRL – Explan SRL”, anunţă, marţi, Irinel Ionel Scrioşteanu.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor precizează că este vorba despre contractul pentru Drumul Radial 10 – Măgurele Expres, care presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate, a Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi obţinerea Autorizaţiei de Construire.
Potrivit sursei citate, drumul va avea o lungime de 11,17 km, 4 benzi de circulaţie (câte 2 benzi pe sens), 2 zone de acostament, 4 zone de siguranţă cu parapeţi, zonă mediană de 8 m lăţime, pentru o dezvoltare ulterioară, piste de biciclete, trotuar pietonal, transport public şi iluminat.
”Valoarea contractului este de 12,5 milioane lei, fără TVA, asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar durata acestuia este de 12 luni. DR10 va asigura conexiunea între oraşul Măgurele (Ilfov) şi Municipiul Bucureşti pe următorul traseu: Autostrada A0 – oraş Măgurele – Parc Industrial Măgurele – DNCB – Prelungirea Ferentari”, a mai transmis Scrioşteanu.
La rândul lor, oficialii CJ Ilfov au transmis că drumul va duce la dezvoltarea zonei de sud a judeţului.
”Primul pas a fost deja făcut. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti (ADIZMB) a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, dar şi pentru elaborarea proiectului necesar autorizării, execuţiei lucrărilor de construire, dar şi obtinerii autorizatiei de constructie. Deja a fost semnat contractul cu Asocierea DP Consult – Explan SRL. După finalizarea acestei etape, va începe construcţia efectivă Drumului Radial 10 (Măgurele Expres)”, a transmis CJ Ilfov.
Acesta este cel de-al patrulea Drum Radial aflat în proiectare, după:
- Drumul Radial 1 – Vest Expres (Domneşti/Ciorogârla – A0 – DNCB – Bd. Timişoara)
- Drumul Radial 9 – Sud Expres (Berceni/Vidra – A0 – DNCB – Bd. Metalurgiei)
- Drumul Radial 4 – Nord Expres (Bulevardul Poligrafiei – Şoseaua Siseşti – DNCB – A0 Mogoşoaia – DJ Buftea-Corbeanca)
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News