Firma ARC Consulting, care a lucrat cu mai multe companii de stat, anunță că a semnat un contract de consultanță în recrutare și selecție pentru board-ul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), în valoare de 81.000 lei. Procedura pentru selecția șefilor agenției trebuie finalizată până în aprilie, conform informațiilor Economedia.
Super-agenția care va controla toate companiile de stat a fost înființată la finalul anului 2023 și operaționalizată în luna martie 2024, iar în octombrie Corina Crețu, fost europarlamentar român și fost comisar european, a fost numită președinte interimar.
ARC Consulting, o companie românească care spune că este specializată în diagnoză organizațională, consultanță în management și servicii de recrutare pentru manageri și membri ai consiliilor de administrație, anunță azi semnarea unui contract de consultanță pentru recrutarea și selecția board-ului AMEPIP, în valoare de 81.000 lei (circa 16.000 euro) plus TVA.
Firma clujeană este deținută de Elena și Radu Căprar și a avut zeci de contracte câștigate prin achiziții directe în ultimii ani (134 din 2016 încoace, conform Termene.ro). Aceeași firmă s-a ocupat de servicii generale de consultanță în management pentru Hidroelectrica (2024) și servicii de recrutare pentru Complexul Energetic Oltenia. Firma avea în 2023 afaceri de 853.000 de lei și un profit de aproximativ 462.000 de lei.
”Contractul are o durată ceva mai mare decât pare la prima vedere și vom asigura și o perioadă de garanție, așa cum este normal în astfel de acorduri. Fiind o achiziție făcută prin SEAP, valoarea contractului este publică și este de 81.000 lei plus TVA, preț care include atât asistarea Comisiei pentru recrutarea și selecția președintelui și a vicepreședinților AMEPIP, precum și costurile din perioada de garanție”, a declarat Elena Căprar, HR Business Partner al ARC Consulting.
Condițiile necesare pentru a candida la funcția de președinte sau vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) sunt menționate în HG 617/2023, privind organizarea și funcționarea acestei instituții de stat. Este vorba despre condiții generale: cetățenia română, o stare bună de sănătate sau cunoașterea unei limbi de circulație internațională, dar și despre condiții specifice, cum ar fi vechimea de cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniul economic sau financiar, management sau juridic, dintre care cel puțin șapte ani în funcții de conducere executivă, în societăți cu capital privat, în întreprinderi publice sau în funcții de conducere în administrația publică, perioadă în care candidatul a exercitat atribuții de conducere sau supraveghere asupra unor întreprinderi publice.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News