Începe sesiunea specială a examenului de Bacalaureat. Cine participă

Bacalaureat
Sursa foto: Facebook

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale va începe luni cu proba la Limba şi literatura maternă care va fi susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit calendarului aprobat de ministrul Educaţiei.

Proba obligatorie a profilului este programată marţi, iar cea la alegere a profilului şi specializării – o zi mai târziu, miercuri, relatează agerpres.ro.

Următoarea probă – Limba şi literatura română – va fi susţinută joi.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română va avea loc vineri, iar între 22 – 23 mai vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Pe 24 mai se vor evalua competenţele digitale, iar elevilor din partea minorităţilor naţionale le vor fi evaluate pe 25 mai competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

Pe 26 mai se vor afişa rezultatele şi tot în aceeaşi zi se vor putea depune contestaţiile.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe data de 29 mai.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: