PSnews

Ultima Oră

Începe un nou an școlar. Ce schimbari îi așteaptă pe cei 2,3 milioane de cursanți

www.ziaruldevaslui.ro

De luni, 11 septembrie, clopoțelul a sunat începutul unui nou an școlar, dar acesta se poate dovedi unul cu surprize pentru mulți dintree cei 2,3 milioane de școlari și preșcolari, la fel ca și pentru părinții lor.

Structura anului școlar însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), împărțite în două semestre: 11 septembrie 2017 — 2 februarie 2018 și 12 februarie 2018 — 15 iunie 2018.

Manualele școlare continuă să reprezinte încă o problemă, pe de o parte ministrul Educației, Liviu Pop, impunând noi manuale la disciplina eDucație Fizică, în vreme ce elevii de clasa a V-a se văd nevoiți să înceapă anul școlar fără manuale la mai multe materii.

Aceștia vor studia în primele 2 luni după un compendiu introductiv pentru gimnaziu până la finalizarea manualelor necesare acestei clase, după cum precizează Agerpres.

Durata anului școlar este mai scurtă pentru elevii din anii terminali ai ciclurilor liceale și gimnaziale. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.

Absolvenții claselor a VIII-a vor susține prima probă a Evaluării Naționale la limba și literatura română, scris, în data de 11 iunie 2018.

Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima (limba și literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12,00) și în aceeași zi, intervalul orar 14,00 — 19,00 se vor depune contestațiile. Acestea vor fi soluționate în perioada 20 — 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Potrivit calendarului, înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Națională se face în perioada 4 — 8 iunie 2018.

Prima sesiune a examenului național de bacalaureat va începe în luna februarie, cu probele de evaluare a competențelor, urmând ca în iunie să se desfășoare probele scrise.

Astfel, în 12 și 13 februarie va avea loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14-15 februarie.

În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în 21 și 22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă — Limba și literatura română — Ea) — va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba și literatura maternă — Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) — proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă — la alegere a profilului și specializării — proba Ed) — se va desfășura vineri, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12,00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12,00 — 16,00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie — 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat are următoarea structură: 10 — 13 iulie înscrierea candidaților, 27 iulie înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe.

Pe 20 august se va susține proba scrisă la Limba și literatura română, pe 21 august — cea la Limba și literatura maternă, 22 august — proba obligatorie a profilului, iar pe 23 august — proba la alegere a profilului și specializării.

Între 24 și 27 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 28 august — evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29 și 30 august — evaluarea competențelor digitale.

În zilele de 30 și 31 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Pe 1 septembrie vor fi afișate rezultatele (până la ora 12,00) și vor fi depuse contestațiile, între orele 12,00 și 16,00. Pe 6 septembrie vor fi făcute publice rezultatele finale.

Modificările anunțate în structura anului școlar și în organiozarea examenului de bacalaureat au stârnit prioteste atât din partea părinților, cât șui a cadrelor didactice, aceștia reclamând că elevii din ultimul an de liceu nu vor avea timp să se regătească pentru examenele programate în luna februarie.

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi