Skip to content
Economie

Începutul de criză a prins România cu o datorie externă totală de 110,6 miliarde euro

facebook

La începutul lunii martie, contul curent al balanţei de plăţi avea un deficit de 325 milioane euro, comparativ cu 176 milioane euro în perioada ianuarie-februarie 2019, arată datele transmise marți de BNR.

Deficitul comerțului internațional cu bunuri s-a adâncit la 240 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 123 milioane euro, iar balanța veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 88 milioane euro.

De asemenea, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 409 milioane euro (comparativ cu 1,40 miliarde euro în perioada ianuarie – februarie 2019), iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro, mai arată datele BNR, conform Hotnews.

În perioada ianuarie – februarie 2020, datoria externă totală a crescut cu 4,748 milioane euro, ajungând la 110,6 miliarde de euro.

În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 77.997 milioane euro la 29 februarie 2020 (70,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 5,9 la sută față de 31 decembrie 2019;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 29 februarie 2020 nivelul de 32.624 milioane euro (29,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,2 la sută față de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,6% în perioada ianuarie – februarie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 29 februarie 2020 a fost de 5,1 luni, în comparație cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare ale BNR la 29 februarie 2020 a fost de 77,9%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *