Skip to content
Economie Societate

Închirierile de spaţii industriale s-au dublat în prima jumătate a anului faţă de acelaşi interval din 2018

piata-az.ro

Volumul spațiilor industriale și logistice închiriate în prima jumătate a anului s-a dublat față de prima jumătate a anului trecut, ajungând la  240.700 de metri pătrați față de aproximativ 100.800 de metri pătrați. Bucureștiul a atras cea mai mare parte din cererea de spații industriale și logistice din țară, respectiv 43% (aproximativ 103.600 metri pătrați), acesta fiind urmat de Slatina (62.000 metri pătrați), Oradea (34.000 metri pătrați) și Timișoara, cu aproape 22.300 de metri pătrați tranzacționați, potrivit consultantului imobiliar JLL, scrie economica.net

Având în vedere evoluțiile din prima jumătate a anului, așteptările JLL privind cererea din 2019 sunt optimiste, astfel, compania așteaptă un volum de tranzacții comparabil cu cel înregistrat în ultimii 3 ani, în jurul a 500.000 metri pătrați/an.

JLL a înregistrat în primul semestru o cotă de piață de aproape 30% din volumul tranzacțiilor de închiriere de spații industriale și logistice intermediate de consultanții imobiliari.

Trebuie să ținem cont însă de două aspecte. Primul este acela că piața industrială a raportat în ultimii trei ani o cerere record, mai ales pe fondul extinderii retailerilor și a logisticienilor. Al doilea element îl reprezintă faptul că majoritatea companiilor care furnizează servicii logistice și-au consolidat deja operațiunile pentru a răspunde volumului crescut de mărfuri generat de ascensiunea consumului din ultimii ani”, a declarat Costin Bănică, head of Industrial Department JLL România.

 Avans al companiilor din automotive

Ar putea însă să vedem o creștere a cererii pentru spații de producție și industriale, mai ales din partea companiilor care activează în sectorul automotive. De remarcat e faptul că în primul semestru, peste jumătate din cerere (121.600 metri pătrați) a venit din partea companiilor de producție, majoritatea din domeniul automotive.

Anumite companii din sectorul auto traversează o perioadă de tranziție spre producția de componente pentru autovehicule electrice. România ar putea profita de această tranziție și ar putea atrage investiții importante din partea marilor companii pentru acest tip de capacități de producție. În acest context, preconizăm o creștere a cererii de spații de producție în perioada 2020-2022”, adaugă Costin Bănică.

Un alt trend remarcat pe piață în acest an și care generează o parte a cererii este migrarea companiilor din spațiile pe care le ocupă în locații amplasate pe foste platforme industriale, în proiecte moderne.

Observăm un interes sporit al dezvoltatorilor de a oferi suprafețe mai mici, de 1.500-3.000 metri pătrați, din dorința de a acomoda cererea în creștere din partea companiilor care își mută activitatea din spații de pe vechile platforme industriale în proiecte industriale moderne. Această migrare are la bază, pe de o parte, dorința companiilor de a oferi angajaților condiții mai bune de lucru, iar pe de altă parte, este determinată și de reglementările mai stricte legate de autorizația de securitate la incendiu”, conchide Bănică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *