Incident la Aeroportul Sibiu. O bucată din tavan s-a prăbușit în sala de așteptare

aeroportul Sibiu tavan

O bucată din tavanul sălii de așteptare a Aeroportului Internațional Sibiu s-a prăbușit, vineri, în timp ce mai mulți pasageri așteptau să se îmbarce.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, iar zona a fost izolată și restul plăcilor de rigips au fost verificate.

”Ne aflam în sală când s-a desprins o bucată din tavan chiar în fața noastră. A căzut între scaune, din fericire nu sunt răniți”, a spus unul dintre martori, potrivit Antena 3 CNN.

Ce au declarat reprezentanții aeroportului

Reprezentanții aeroportului au transmis că lucrările de consolidare au slăbit adezivul cu care rigipsul a fost lipit.

”În contextul celor semnalate, precizăm următoarele: în cursul zilei de azi (ieri n.r.), în zona publică a terminalului de pasageri, o porțiune dintr-o placă de rigips s-a desprins. Evenimentul a avut loc în contextul în care, la acest moment, în terminalul de pasageri au loc lucrări de consolidare a structurii de rezistență a acestuia, lucrări care se pare ca au slăbit adezivul cu care placa de rigips din porțiunea respectivă a fost lipit. Au fost dispuse de urgență măsuri de verificare a integrității plăcilor de rigips din toate zonele unde au fost efectuate lucrări în vederea îndepărtării controlate a acestora, dacă este cazul. Zona afectată a fost izolată, s-a dispus îndepărtarea scaunelor din proximitatea pereților centrali care sunt supuși lucrărilor de consolidare”, au explicat oficialii AIS, potrivit publicației locale Turnul Sfatului.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: