„Opriți păcănelele!”. Incident la metrou

Metrou Bucureşti
Sursa foto: FACEBOOK / METROREX

Circulația metroului a fost îngreunată în această dimineață, pe magistrala Pipera – Berceni, din cauza unui bărbat care a coborât pe șine, la Piața Unirii 2 și s-a legat cu cătușe de o bară. Bărbatul avea o pancartă pe care scria „Opriți păcănelele“ și „Lăsați trenul să treacă“. 

Circulația metroului a fost reluată, după intervenția echipelor SMURD. 

Mai mulți pompieri și polițiști au fost trimiși la fața locului, iar circulația trenurilor a fost oprită. 

Metrorex informează că astăzi, 08.08.2023, în jurul orei 11:20, în stația de metrou Piața Unirii 2, pe linia 2, direcția Berceni, un călător a pătruns în calea de rulare, imobilizandu-se de șina cu un dispozitiv metalic de prindere (cătușe). Personalul Metrorex a luat măsuri imediate de întrerupere a curentului din șina a 3-a și a anunțat organele abilitate pentru intervenție. La acest moment, personalul Metrorex și personalul Brigăzii de Poliție și ISU intervin pentru a extrage călătorul din calea de rulare în conditii de siguranță.

Trenurilor de metrou au circulat în sistem pendulă pentru aproximativ 30 de minute, între staţiile Eroii Revoluţiei şi Universitate, linia 1.

Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex, vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabiliîmprejurările în care s-a produs evenimentul”, anunța Metrorex în urmă cu puțin timp.

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 a fost reluată marţi, la ora 11:47, după ce persoana imobilizată a fost scoasă din calea de rulare, a anunţat Metrorex.

Salvatorii de la SMURD au fost cei care au reușit să-l elibereze pe bărbat din cătușe. Acesta a fost transportat la Spitalul Obregia pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: