Probele scrise la Evaluare Națională 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a au început astăzi, 25 iunie, cu limba și literatura română. Peste 160.000 de elevi s-au înscris pentru a da examenul în cele aproape 3.400 de centre de examen din școli, a anunțat Ministerul Educației.
Despre principalele incidente înregistrate până în prezent, în timpul procesului de Evaluare Națională, a vorbit, pentru PS News, secretarul de Stat din Ministerul Educației, Sorin Ion.
Platforma de evaluare a funcționat în parametri
„Toată lumea era curioasă dacă platforma de evaluare va avea probleme. N-a avut, a funcționat în parametri. În acest moment mai sunt de încărcat doar lucrările cu situații speciale. Deci, din cele 150.000 de lucrări, mai sunt de încărcat undeva în jur de 200. Și când vorbim de 200, sunt ale copiilor care au prelungire de timp”.
Am avut două școli, în Argeș, unde a picat energia electrică
„Dar suntem în grafic din punctul meu de vedere. Altfel, n-am avut probleme tehnice, chestiuni ieșite din comun. În afara faptului că au ieșit subiectele public înainte de ora pe care ministerul a stabilit-o”.
Maramureș: subiectele la limba română de la Evaluarea Națională, au fost publicate online în timpul probei
Este anchetă în Maramureș după ce subiectele la limba română de la Evaluarea Națională, care au fost publicate online în timpul probei, s-au scurs de la o școală din Baia Mare. Astfel, subiectele au fost distribuite online la puțin timp după ora 9:00, când peste 160.000 de elevi erau în plin examen.
„Persoanele însărcinate nu au fost responsabile, de altfel, deja au fost înlocuite din comisie. Urmează și alte măsuri. Fiecare școala primește subiectele pe sistemul nostru informatizat, cu un cod cod unic,pentru fiecare școală.
Când subiectele apar public, știm exact de unde s-au scurs și știm exact unde să mergem și când mergem. Numărul de persoane care au acces la subiect este foarte limitat, în format electronic. Atunci nu e deloc greu să aflăm cine a încălcat regulile de securitate și știm deja la ora asta”.
Ce riscă personalul didactic de la Maramureș
„În afara faptului că sunt eliminate din comisie, ceea ce deja s-a întâmplat, acolo, la Maramureș, pot suporta și alte consecințe de genul cercetărilor disciplinare. Avem motivele noastre să ținem subiectele sub control până la ora la care noi le anunțăm oficial”.
Peste 4300 de evaluatori. Miercuri, ora 9h00 se apasa butonul : „Start evaluare”
„Până diseară se face alocarea lucrărilor către evaluatori. Avem înrolați în acest moment, pe platforma de evaluare, peste 4300 de evaluatori. Lucrurile sunt repartizate uniform.
Nu chemăm astăzi evaluatorii, în centre, pentru că mâine dimineață, la ora 9:00 avem programată o ședință de instruire cu ei. Imediat după ședința de instruire, când sunt deja în centrele de evaluare, apăsăm butonul start de evaluare. În acel moment pot să înceapă evaluarea”.
Subiectele la Română la Evaluarea Națională 2024: Cerințe pentru absolvenții de clasa a VIII-a
La proba de Limba și literatura română, elevii au avut de rezolvat cerințe bazate pe două texte. Prima parte a inclus 9 cerințe, iar partea de gramatică 8 cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au trebuit să scrie o compunere de 150 de cuvinte pentru a-l caracteriza pe Tic din „Cireșarii”, acest subiect valorând 20 de puncte.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News