Peste 200 de persoane participă, duminică, la Braşov, la un miting împotriva lui Victor Ponta şi de solidaritate cu românii din diaspora, iar simultan alţi 300 de simpatizanţi ai PSD au ieşit în stradă, între cele două tabere şi jandarmi având loc îmbrânceli, două persoane fiind duse la Poliţie, potrivit Mediafax.
5 COMENTARII
Participanţii la mitingul împotriva lui Victor Ponta şi de solidaritate cu românii din diaspora au început să se adune, duminică, începând cu ora 13.00, pe trotuarul din faţa sediului Prefecturii Braşov.
Acţiunea a început cu intonarea imnului ”Deşteaptă-te române”, manifestanţii, peste 200, scandând lozinci precum ”Jos Ponta”, ”Jos labele de pe justiţie, ”Vrem vot corect”, ”Jos Guvernul”.
DOCUMENT „Caracatița” corupției din Ministerul Transporturilor. Un secretar de stat, acuzat că ar fi protejat de controale două companii private
VIDEO Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Mă bucur că am putut să mă vaccinez și să dau încredere românilor
Coaliția de guvernare se va rupe până în toamnă, susține Daniel Zamfir (PSD): ”E un haos de nedescris”
Traian Băsescu s-a vaccinat și el la centrul de la Spitalul Militar Carol Davila
Ce categorii de elevi vor putea face în continuare școală online, după 8 februarie
Ulterior, pe trotuarul de vizavi, s-au strâns aproximativ 300 de simpatizanţi ai PSD, strigând ”Ponta preşedinte”.
La faţa locului s-au deplasat câteva zeci de jandarmi care au format un cordon despărţitor între cele două tabere.
La un moment dat, între participanţii la cele două mitinguri şi jandarmi au avut loc mai multe îmbrânceli.
Cele 200 de persoane de la mitingul împotriva lui Victor Ponta au mers apoi în Piaţa Sfatului, în faţa sediului PSD, unde au continuat să scandeze ”Jos Ponta”.
Ulterior, aceştia s-au întors în faţa Prefecturii Braşov, mitingul fiind autorizat până la ora 20.00.
Potrivit jandarmilor, două persoane a fost duse la Poliţie, pentru audieri, după ce s-au manifestat violent în timpul mitingurilor.
La ora transmiterii acestei ştiri, protestul spontan de susţinere a lui Victor Ponta s-a încheiat, iar cel de solidaritate cu românii din diaspora care nu au putut vota în primul tur al alegerilor continuă în faţa Prefecturii.
Traficul pe Bulevardul Eroilor din centrul Braşovului, unde are loc mitingul, se desfăşoară cu dificultate.