Skip to content
Economie Societate

Încrederea investitorilor în economia românească s-a deteriorat, la finalul acestui an. Motivul: Conștientizarea stării grave a finanțelor (raport)

" "

Încrederea investitorilor s-a deteriorat la finalul anului 2019, obligațiunile pe termen lung au fost vândute, iar leul a fost slăbit, se arată într-un raport al Erste Group. Potrivit acestuia, randamentele pe termen lung au crescut cu 20-30 puncte de bază în noiembrie, cu vânzări declanșate de creșterea conștientizării, de către investitori, asupra stării grave a finanțelor publice, scrie hotnews.ro.

Proiectul de rectificare bugetară care arată un deficit de 4,4% din PIB în 2019, împreună cu date dezamăgitoare despre despre creșterea economică din cel de-al treilea trimestru, au dus la o accentuale a curbei randamentelor în lei, arată sursa citată.

" "
" "
  • Nervozitatea investitorilor a fost amplificată de lipsa unor detalii concrete despre etapele viitoare ale consolidării fiscale.

Conform raportului, ministerul Finanțelor va folosi bufferul în decembrie pentru a acoperi nevoia de finanțare pentru 2019 derivat dintr-o țintă mai mare a deficitului.

  • Trendul randamentelor ar putea fi inversat în ianuarie 2020, dacă va fi adoptat un buget cu măsuri concrete în direcția prudenței fiscale.

Raportul Erste Group mai spune că deficitul bugetar mare, cheltuielile publice rigide și alegerile care urmează în 2020 reprezintă o combinație riscantă pentru finanțele publice românești.

Creșterea economică va încetini la 3,5% în 2020, de la 4% în 2019. (…) Creșterea va fi mai mică dacă Guvernul va face pași în direcția unor măsuri fiscale decisive la cererea Comisiei Europene”, menționează sursa citată.

Rata inflației este prognozată de specialiștii Erste Group, a se apropia de limita de sus a țintei Băncii naționale (3,5%). Rata de politică monetară este prevăzută a se menține la 2,5% în 2020. De asemenea, leul ar putea să se deprecieze cu 2-3% pe an, în termeni nominali, în 2020 – 2021.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *