Skip to content
Politică

Inculpaţii în cazul fraudei fondurilor europene de la Braşov, reţinuţi

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore a inculpaţilor din cazul fraudei cu fonduri europene, de la Braşov, conform unui comunicat al DNA.

Redăm integral comunicatul:

În completare la comunicatul nr. 1224/VIII/3 din data de 27 august 2014, privind percheziţii efectuate în 27 locaţii din judeţul Braşov, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, a următorilor inculpaţi:

DUDU GHEORGHE, om de afaceri (reţinut începând de la data de 28.08.2014, ora 4.35, până la data de 29.08.2014, ora 4.35), cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de dare de mită şi două infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene,

MACOVEI FLORIN, om de afaceri (reţinut pe o durată de 24 de ore, începând de la data de 28.08.2014, ora 01.50, până la data de 29.08.2014, ora 01.50), cercetat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de dare de mită şi două infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

BREZEANU FLORIN-VIOREL, persoană însărcinată cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA), (reţinut pe o durată de 24 de ore, începând de la data de 27.08.2014, ora 18.45, până la data de 28.08.2014, ora 18.45), cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni luare de mită şi patru infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, sub forma complicităţii

POTCOVARU GABRIEL-IOAN, din cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov (OJPDRP Braşov), (reţinut pe o durată de 24 de ore, începând de la data de 27.08.2014, ora 21.45, până la data de 28.08.2014, ora 21.45), cercetat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni luare de mită şi două infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, sub forma complicităţii

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2011/2014, DUDU GHEORGHE şi MACOVEI FLORIN, oameni de afaceri din jud. Braşov, au urmărit obţinerea de finanţare comunitară nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu depăşirea plafoanelor legale maxime. Cei doi sunt prieteni foarte apropiaţi, astfel că au folosit acelaşi plan infracţional.
În Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) se prevede că, în cadrul măsurii „Modernizarea exploataţiilor agricole”, în sectorul zootehnic valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 2.000.000 euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (maxim 800.000 euro). Aceste limitări au avut în vedere dezvoltarea pe orizontală a agriculturii prin ajutorul dat cât mai multor beneficiari, cu evitarea concentrării de fonduri în favoarea doar a câtorva aplicanţi. În acelaşi timp, prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 (document cu aplicabilitate directă în statele membre), se prevede că nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.
Pentru a eluda aceste prevederi şi pentru a beneficia de fonduri nerambursabile în valoare mai mare decât plafonul legal (adică de aproape dublu faţă de valoarea maximă de 800.000 de euro), cei doi oameni de afaceri au folosit societăţi pe care le controlau prin faptul că, în cadrul acestora, aveau calitatea de administrator şi reprezentant, iar asociaţi erau diverse persoane interpuse, membri ai familiilor celor doi.
– DUDU GHEORGHE a folosit SC ROMAGRAFEED 2009 SRL şi SC ROMAGRA OTIS SRL
– MACOVEI FLORIN a folosit societăţile comerciale ANDRASEL SPACO 2011 SRL şi CASIOPEIA SPACO SRL
Folosindu-se de aceste societăţi, cei doi au divizat artificial proiectele lor de afaceri şi au formulat câte o cerere de finanţare în numele fiecărei societăţi, pentru a se situa, formal, sub plafonul impus de PNDR.
Pentru a stabili aceste bugete estimative pentru cele patru societăţi, Dudu Gheorghe şi Macovei Florin au folosit o serie de oferte falsificate, provenite de la aceiaşi producători/furnizori. În aceste oferte preţurile au fost stabilite în aşa fel încât valoarea totală a cheltuielilor eligibile astfel rezultată să se situeze cât mai aproape de limita maximă şi să permită o valoare cât mai mare a fondurilor nerambursabile accesate (de aproape 800.000 de euro în fiecare caz).
Întrucât, potrivit PNDR şi Ghidului solicitantului, beneficiarii proiectelor sunt obligaţi să asigure cofinanţarea, cei doi oameni de afaceri au depus extrase de cont emise de unităţi bancare din care rezultă că au împrumutat cele patru societăţi (fiecare om de afaceri pentru societăţile controlate de el) cu sumele corespunzătoare. În realitate, din datele existente în cauză, a rezultat că aceste documente nu sunt corespunzătoare adevărului, întrucât aceeaşi sumă de bani a fost depusă consecutiv în numele fiecărei societăţi comerciale, la cele două unităţi bancare, suma staţionând în acel cont doar până la primirea extrasului de cont necesar dovedirii disponibilului, după care era retrasă şi virată în numele altei societăţi.
Ulterior, după încheierea contractelor de finanţare, în faza de implementare a proiectelor, Dudu Gheorghe şi Macovei Florin au beneficiat de ajutorul acordat de Brezeanu Florin şi Potcovaru Gabriel, persoanele însărcinate cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA) şi, respectiv, din cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov (OJPDRP Braşov). Acest ajutor a avut la bază relaţia de prietenie existentă între cei doi oameni de afaceri şi reprezentanţii organelor de control, precum şi diverse avantaje materiale obţinute de aceştia din urmă. În consecinţă, în cadrul controalelor efectuate de cei doi funcţionari, nu au fost evidenţiate nici elementele din care rezulta divizarea artificială a proiectelor de afaceri şi nici suspiciunile de fals privind documentele folosite pentru accesarea fondurilor europene.
Ajutorul dat de Brezeanu Florin celor doi oameni de afaceri Dudu Gheorghe şi Macovei Florin a constat în: furnizarea de informaţii în legătură cu stadiul cererilor formulate de cei doi, „consultanţă” cu privire la neregulile existente în cadrul proiectelor celor doi şi cu privire la modul în care aceste nereguli puteau fi acoperite.
În schimbul acestui ajutor, Dudu Gheorghe şi Macovei Florin i-au asigurat cazare în cadrul deplasărilor lui Brezeanu Florin în zona Braşovului, i-au dat produse alimentare şi sume de bani.
Ajutorul dat de Potcovaru Gabriel Ioan celor doi oameni de afaceri Dudu Gheorghe şi Macovei Florin a constat în crearea condiţiilor artificiale de eligibilitate pentru două proiecte. În acest scop, în cadrul verificărilor preliminare aferente cererilor de plată solicitate de cei doi titulari de proiecte PNDR a consemnat în date nereale, pentru deblocarea tranşelor de plată în favoarea acestora.
În schimbul sprijinului Acordat Potcovaru Gabriel – Ioan a fost recompensat de Dudu Gheorghe cu o sumă de bani disimulată într-un plic. Există indicii rezonabile conform cărora Potcovaru Gabriel – Ioan percepea un „tarif” de circa 300 de euro.
Celor patru inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *