INDAGRA 2023 – Corespondență PS News: a doua zi de Târg

INDAGRA 2023 – a doua zi de Târg

Așa cum știm, la Romexpo se desfășoară zilele acestea, Indagra & Indagra Food 2023. Târgul este cel mai mare eveniment destinat agricultorilor și adună în această săptămână peste 500 de expozanți din 23 de țări. Sunt prezentate ultimele tehnologii din agricultură, horticultură, viticultură și zootehnie. A doua zi de INDAGRA a fost dedicată conferințelor, spune Rona David, corespodent PS News:

“Astăzi au fost multe oficialități prezente pentru că au fost foarte mulți dintre ei, prinși în conferințe, conferințe concentrate pe subiecte importante, dar, de asemenea, l-am văzut pe ministru Agriculturii plimbându-se printre standuri și stând de vorbă cu oamenii. Deci, dacă în prima zi a fost pe fugă totul, astăzi a acordat tot timpul târgului Indagra. Dar, voiam să spun despre conferința la care am participat. Au fost două conferințe în paralel, una într-o sală organizată de Ministerul Agriculturi și Dezvoltării Rurale, despre irigații, iar cealaltă la care am participat, a fost un forum internațional organizat de Camera de Comerț a României și de Ambasada Statelor Unite în România. Aici, subiectele au fost axate, în special, pe investițiile bugetare în agricultură, energie verde și infrastructură de irigații.

La conferință au participat oficialități și enumăr aici pe dl. Florin Barbu, ministrul Agriculturii, ministrul Energiei, dl.Sebastian Burduja, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apei și Pădurilor, Adrian Pintea, secretar de stat, dar și invitați internaționali, cum ar fi ambasadorul Ucrainei în România, dl. Ihor Prokopchuk și atașatul comercial al Ambasadei Bulgariei la București, dl. Ivylo Marinov.

Ambasadorul Ucrainei în România a început prin a reaminti că anul cuprins între iulie 2022 până în iulie 2023 s-au exportat 33 de milioane tone de produse agroalimentare prin țara noastră și că din 17 iulie totuși, a scăzut acest trafic pentru că așa cum știm, s-a retras Rusia din Inițiativa de la Marea Neagră și au fost blocate porturile. Și atunci și exporturile Ucrainei s-au diminuat cu 3 milioane tone pe lună, iar acum se se discută să crească volumul de tranzit prin România de la 2 milioane la 4 milioane t pe lună.

Dar, a atras atenția, și noi știm lucrul acesta, despre cozile interminabile ale tirurilor de la de la granița cu România și spunea că săptămâna trecută a traversat din România în Ucraina și a văzut că în Ucraina chiar nu sunt cozi, tirurile nu stau la cozi pentru că în Ucraina există un sistem electronic, cozi electronice unde camioanele se înregistrează din timp și ajung la granițe la momentul stabilit de sistem.

Și atasatul commercial al Ambasadei Bulgariei la București, Ivylo Marinov a vorbit despre aceste provocări ale traficului la granițe României:

“Se stă la coadă și 38 de ore că să treci din Bulgaria în România. Trebuie să folosim Dunărea, să dezvoltăm o infrastructură fluviala,  pentru a ajuta traficul”.

Cristian Nacu, reprezentatul în România și Moldova a Internațional Finance Corporation a vorbit despre programele de decarbonizare ale României subliniind faptul că este nevoie de o suma de 350 de miliarde de dolari pentru a atinge țintele de decarbonizare până în 2050 și că din această suma, 250 de miliarde sunt necesari doar pentru refacerea infrastructurii României.

În ceea ce privește afacerile agricole, Domnul Nacu a spus că a început instruirea funcționarilor din băncile care acordă credite agricole pentru ca aceștia să consilieze fermierii să utilizeze fertilizatori microbiologici în locul celor tradiționali pentru a ajuta și ei în procesul de decarbonizare.

Și voi încheia cu Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care, prezent la eveniment a vorbit despre:

  • Proiectul de Construire a Centrelor de Colectare Legume și Fructe, în toate bazinele legumicole importante din țară. Anul acesta se vor construi 6 astfel de centre.
  • Vor fi accelerate investițiil în infrastructură de irigații.
  • Reamintesc că prin PNS sunt alocați 400 milioane de euro pentru infrastructură de irigații
  • Schemă de ajutor de stat pentru investițiile  de procesare
  • Schemă de ajutor de stat pentru producerea de energie verde pentru ferme și procesatori

Concluzia pe ziua de astăzi este că toată lumea este preocupată de sectorul agricol, care este un sector strategic al României. Deși erau mulți fermieri vizitatori, ei mai mult se uitau deoarece, într-adevăr, utilajele și inputurile sunt din ce în ce mai scumpe din cauză că toate toate prețurile au explodat in contextul geo politic in care ne aflam si in urma schimbarilor climatice care duc la veri foarte secetoase”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL