Skip to content
Politică

Indemnizațiile pentru mămici se lasă așteptate. Ministerul se scuză

all4romania.eu

Indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi alocatia de stat pentru copii care au domiciliul in Bucuresti au întârziat luna aceasta.

Reprezentantii Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice au declarat joi că întârzierile au fost din cauza sistemelor de operare.

" "

„Va aducem la cunostinta ca circuitul financiar prin care se efectueaza plata tuturor beneficiilor de asistenta sociala gestionate de MMFPSPV prin ANPIS si agentiile sale teritoriale este asigurat prin programe informatice gazduite atat de ANPIS cat si de Trezoreria statului, care pot avea, uneori, unele sincope.

 Intarzierile la plata in sistemul de asistenta sociala, pe de alta parte, au fost foarte rare si de scurta durata (max. 2 zile) si acestea au fost cauzate de sistemele de operare, respectiv de existenta sau nu a zilelor nelucratoare in intervalele de timp destinate platii sau de lichiditatile existente in trezorerie.

In luna noiembrie 2016, platile pentru Indemnizatiile pentru cresterea copilului, respectiv pentru Alocatiile de Stat pentru copii, pentru beneficiarii cu domiciliul in Bucuresti, au fost efectuate din contul deschis la Trezoreria statului catre bancile comerciale in data de 16 noiembrie 2016 si urmeaza sa ajunga in banci in data de 17 noiembrie 2016.

Va facem cunoscut ca in conformitate cu instructiunile si conventiile de colaborare cu celelalte institutii implicate in procesul de transmitere a banilor, data limita pana la care poate fi efectuata plata este 27 a fiecarei luni. Pe de alta parte, ANPIS, prin agentiile sale teritoriale, pentru a veni in sprijinul beneficiarilor, a efectuat intotdeauna plata acestei indemnizatii in intervalul 15-20 din fiecare luna”, se arata in comunicatul Ministerului Muncii.

 

 

" "

2 comentarii la “Indemnizațiile pentru mămici se lasă așteptate. Ministerul se scuză

  1. Ce sunt alea ”mămici” ? Si care este diferența între MAME și MĂMICI ? Și de ce nu înțeleg oamenii mari că și bibelourile sunt jucării ?

  2. Hai pe bune oameni buni cine își doreste o țară de mămici si de tătici la apus de soare. Ajutoarele acesta s-ar duce pe minorități care oricum încasează destule ajutoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *