Skip to content
Internațional

India – Sute de mii de persoane, evacuate din calea ciclonului Fani

agerpres.ro

India a început operaţiunea de evacuare a sute de mii de locuitori din regiunile de coastă din nord-estul ţării, cu puţin timp înainte de sosirea unui ciclon prognozat să atingă vineri zona de uscat, relatează miercuri Reuters.

Mii de membri ai serviciilor de intervenţie în situaţii de urgenţă au fost desfăşuraţi în statul Odisha pentru a ajuta la mutarea în adăposturi a persoanelor care locuiesc în case de chirpici în regiunile joase aflate în calea ciclonului Fani.

”Facem tot ceea ce putem pentru a-i informa în legătură cu acest ciclon şi pentru a muta adăposturi aceste persoane vulnerabile’‘, a declarat pentru Reuters comisarul însărcinat cu intervenţii speciale în statul Odisha, Bishnupada Sethi.

Turiştii au fost sfătuiţi să părăsească zona localităţii Puri, o importantă destinaţie pentru pelerinii hinduşi.

Sezonul ciclonic din India durează în general din aprilie până în decembrie, iar furtunile severe conduc deseori la evacuarea a zeci de mii de persoane, dar şi la numeroase decese şi pagube materiale.

Cu două decenii în urmă, un super-ciclon s-a abătut asupra zonei de coastă din Odisha unde a făcut ravagii timp de 30 de ore. Circa 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestui fenomen, aminteşte Reuters.

În 2013, evacuarea în masă a aproximativ un milion de persoane a contribuit la salvarea a mii de vieţi, potrivit agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *