Skip to content
Economie

Indicele ROBOR la 6 luni a atins cel mai mic nivel din ultimele 2 luni

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,15%, iar indicele ROBOR la 6 luni a atins cel mai mic nivel din ultimele 2 luni, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR).

Joi, ROBOR la 3 luni a scăzut de la 3,16% la 3,15%.

Totodată, ROBOR la 6 luni a scăzut de la 3,23% la 3,22%. Acesta este cel mai mic nivel din 19 decembrie 2019, când a fost 3,21%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *