Skip to content
Opinii

Indiferența ucide. Sărăcia – principala amenințare la securitatea națională

Deseori când vorbim despre cei mai mari criminali ai umanității ne gândim la teroriști, la mercenari, psihopați și alți asasini care și-au ucis familia, prietenii și așa mai departe. Omitem să aducem în discuție politicienii. Acei politicieni care au provocat războaie, care au torturat, dar mai ales pe aceia care au rămas și rămân în continuare indiferenți la problemele societății. Ne este teamă să ne gândim că tocmai persoanele pe care le votăm și cărora le acordăm susținerea noastră sunt, de fapt, cele care ne pot ucide într-o zi.

Revenind la tragedia din Clubul Colectiv, procurorii au arătat că tocmai indiferența primarului Cristian Popescu Piedone a fost cea care a ucis zeci de tineri. O întrebare am pentru familiile îndurerate: Câți dintre voi l-au votat pe Piedone? Câți dintre voi au spus, cândva, că acesta e om bun?

Ajungem în astfel de situații pentru că la rândul nostru suntem indiferenți la indiferența politicienilor. La fel de bine, indiferența noastră îi poate ucide, dar mai greu, căci noi ne confruntăm cu o problemă de mobilizare. Grupurile infracționale au întotdeauna un simț mai dezvoltat al organizării decât masele de oameni înfuriați.

În secolul 21, organizațiile internaționale atrag atenția că principala amenințare la securitatea internațională este sărăcia. Nu jocurile dintre Rusia și SUA ori aspirațiile Chinei. ONU este mult mai explicit și arată aici de ce sărăcia este o amenințare la adresa securității naționale a României: 40% din populație se confruntă cu riscul sărăciei; 34% dintre copiii României suferă de privațiuni materiale severe; 90% dintre gospodăriile rome trăiesc în sărăcie și 84% nu au apă curentă și electricitate. Oficialii ONU sunt indignați mai ales de indiferența arătată de oficialii români față de această problemă și de lipsa măsurilor pentru combaterea sărăciei. La fel de bine, instituțiile statului neagă discriminarea.

Bunicul obișnuia să-mi spună adesea că n-a murit nimeni de foame. „Dar nici bine n-au trăit, tataie”, îi răspundeam, provocându-i un zâmbet larg dincolo de mustața aspră și grizonantă. Bunicul, comunist cu ștate vechi, era convins că fiecare individ ar reuși să supraviețuiască dacă s-ar concentra pe locul de muncă și pe familie. Problema societății post-comuniste a fost tocmai aceea a lipsei locurilor de muncă. Totuși nu aceasta este cauza sărăciei. Nici măsurile de austeritate. Nici dorința exagerată a unor miliardari de a exploata anumite zone.

Sărăcia extremă, prezentă și pe teritoriul României, este o consecință a societăților care au încetat să funcționeze. Consider că acolo unde cetățenii nu au acces la apă potabilă și electricitate, putem vorbi de sărăcie extremă. Sau trebuie să moară cineva de foame ca să ne dăm seama că nu avem politici publice? Așa cum am privit moartea a zeci de persoane ca să ne trezim la realitate și să ne gândim la abuzurile și corupția săvârșită de patronii de cluburi.

O societate activă trebuie să vină în ajutorul clasei politice și să prezinte politici publice. Dar societății românești nu-i pasă de voi, de noi, de mine, adică de ea însăși. S-a neglijat până la stadiul la care a devenit dezagreabilă, atât pentru noi, cât și pentru străini. Am ajuns să fugim de noi înșine, să ne detestăm, să ne acuzăm, să regretăm tot ceea ce n-am făcut deși era posibil.

Era posibil să avem o viață mai bună. Poate că trebuia să găsim un vis comun, un țel mai puternic decât acela de a ne satisface propriile plăceri și nevoi. Uneori am fost mai sălbatici, ignorând rațiunea sau greșelile trecutului. Îmi aduc aminte că era o perioadă în viață, când alături de prietenii mei, visam la o țară în care să ne realizăm toate planurile – profesionale, materiale, sentimentale. Ne doream o lume mai bună și asta era ceea ce ne făcea să fim mai buni. Cu timpul am renunțat la astfel de idei, fiecare dintre noi fiind concentrat să supraviețuiască mai bine decât ceilalți, dar mai triști. Nu am observat tristețea până în ziua în care mi-am zis că singurul regret dureros al unei vieți umane este acela că n-ai contribuit la dezvoltarea acelei societăți ce ți-a oferit tot ce avea mai bun, chiar dacă asta nu era și ceea ce-ți doreai.

În același ritm pășim spre viitor, spre clubul de mâine, spre o zi mai săracă decât cea de azi, spre mai multe încurajări că „nu va muri nimeni de foame”. Da, nici măcar foamea n-o să ne ucidă. Nu înaintea indiferenței.

1 comentariu la “Indiferența ucide. Sărăcia – principala amenințare la securitatea națională

  1. Chiar nu realizati cine a lucrat asiduu pentru ca noua sa ni se faca lehamite noi si de ai nostri. Cind ai adus o tara si un popor in acest stadiu este foarte simplu sa-i impui tot ce doresti pentru a-l ocupa si a-i exploata resursele. Sintem exact in acest stadiu de fezandare dupa 25 de ani de ,,democratie,,. Ce mai vreti,oameni de la UE, guvern de la UE, ca romanii sint timpiti si exasperati. Asa ghinion sa avem tot timpil,sa nu avem si noi niste conducatori patrioti si iubitori de neam? Nu sintem in stare sa ne conducem singuri,trebuie sa vina toti alogenii sa-si faca de cap pe aici.Si saracia de care vorbiti a facut parte dintr-un plan foarte bine gindit. Un om sarac sta cu mina intinsa si se gudura pe liga cel care iida un coltuc de piine fara sa se mai gindeasca la politica sau filozofie, Starea asta a fost indusa intentionat.Uite unde am ajuns dupa 25 de ani. Faceti o recapitulare cu ce s-a realizar bun si rau in aceasta perioada, daca veti fi sincer veti ajunge la concluzii ezamagitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *