Industria meditațiilor, principala cauză a dezastrului de la examene. Părinții cer evaluarea cadrelor didactice

Sursa foto: Unsplash

Ministerul Educației face o evaluare a dezastrului care s-a înregistrat la simularea Evaluării Naționale a elevilor de clasa a VIII-a.

Rezultate slabe au fost și în anii anteriori, inclusiv la examene, dar la actuala simulare sunt cele mai mici note din ultimii 5 ani. Sunt discuții aprinse și în grupurile sau asociațiile de elevi, părinți și profesori, pentru a se stabili care e cauza și ce ar trebui să se schimbe. Până în prezent, concluzia ar fi că „vinovatul principal” e „industria meditațiilor”, în special obișnuința profesorilor de a da lecții particulare elevilor de la clasele la care predau. Fenomenul a fost semnalat, în ultimii ani, la nivelul întregii țări, generând modificări legislative pentru interzicerea acestor practici, dar legea nu se aplică. Practic, elevii nu învață nici la școală, nici la lecțiile private, în afara programului. Procesul de evaluare va fi de lungă durată și se așteaptă un pachet de măsuri din partea ministerului.

Dezastrul din școlile românești s-a văzut după ce Ministerul Educației a prezentat sinteza rezultatelor la simularea Evaluării Naționale 2024. Problemele cele mai grave sunt la matematică, pentru că doar 42,37% dintre elevi au obținut nota 5 sau peste 5 și doar 91 de elevi au luat nota 10. La limba română, 73,98% dintre elevi au obținut nota 5 sau peste 5, dar numai 44 de elevi au luat nota 10.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: