Skip to content
Economic Politică

Industria românească, lăsată de izbeliște. Guvernul ”se luptă cu multinaționalele”, dar nu aplică Programul de guvernare

money.ro

Incertitudinile fiscale şi legislative din ultimul an au afectat planurile de investiţii pentru 57% din companiile din România, iar 47% dintre respondenţi sunt neîncrezători sau foarte neîncrezători în privinţa evoluţiei economiei româneşti în următoarele 12 luni, arată un studiu publicat de Erst&Young (EY), săptămâna tecută.

Mai mult decât atât: antreprenorii români sunt mai îngrijoraţi de mediul de business incert decât liderii companiilor străine, arată EY.

Pentru a lua pulsul mediul de business autohton și a vedea cuem este percepută”lupta cu multinaționalele” a guvernului PSD, în rândul patronilor români, PSNews a luat legătura cu Cristian Pârvan, secretar general al AOAR – Asociația Oamenilor de Afaceri din România și președinte al PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni.

Managerii de mari companii au strategii îndelung pregătite, cu variante pe termen lung, iar companiile străine acoperă multe țări și se bazează pe mai multe piețe. Deci, în esență, e clar că multinaționalele au cu totul altă rezistență la orice fel de măsuri, în comparație cu mediul de afaceri românesc”, a declarat Cristian Pârvan, în exclusivitate pentru PSNews.

Este de înțeles că, atât timp cât ai o incertitudine privind economia, nu te apuci să faci investiții, pentru că asta înseamnă să riști mai mult. Iar investițiile nu se fac numai cu banii proprii, sunt și credite bancare implicate. În cazul unei incertitudini economice atât de vizibile, precum cea de azi, este evident că nu te apuci să crești inestițiile.

Încerci să îți prezervi piața, costurile, cu ceea ce ai la un moment dat”, a adăugat el.

O abordare greșită

Lupta cu multinaționalele din păcate este prezentată public ca o ofensivă a forțelor democrate, împotriva unor capitaliști oneroși. O asemenea abordare este absolut greșită. La fel și ideea că acum încep să fie controlate multinaționalele – dar până acum nu le-am controlat? Cine ne-a oprit să le controlăm?

Faptul că anunți triumfalist că te apuci să controlezi multinaționalele este un mod greșit de a prezenta problema.

Apelul nostru, la nivelul Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), este că noi trebuie să câștigăm prin integrarea mai mare a activității companiilor românești cu cea a companiilor multinaționale, pentru că asta înseamnă valoare adăugată mai mare, deci PIB mai mare.

Ajutoarele de stat pentru multinaționale trebuie să fie proporțional cu câte companii românești atrag în fluxul lor de afaceri – fie ca volum de cifră de afaceri, fie ca număr de locuri de muncă, nu contează cum, dar trebuie folosite și resursele locale, acolo unde se poate”, apreciază Pârvan.

Legea offset-ului

Guvernul s-a angajat ca, din cei 2% din PIB – cheltuieli pentru înzestrarea Armatei, se va proceda și la stimularea și retehnologizarea industriei românești, ca să participe și ea la acest efort, astfel ca pe viitor să aven și noi o bază de producție.

Deşi era prevăzută în mod expres în Programul de guvernare, nu s-a făcut nimic din Legea offset-ului, în sensul ca 80% dintr-un contract de achiziție militară să reprezinte aport al industriei naționale.

Pentru reprezentnții capitalului românesc, este un exemplu greu de înțeles și am încercat să mobilizăm guvernul în sensul respectării Programului de guvernare, dar fără niciun folos”, spune reprezentantul patronatelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *