Deși cele mai noi sondaje arată că, pe hârtie, unirea Republicii Moldova cu România ar trece astăzi la urne, o analiză de fond arată un decalaj major între entuziasmul din cifre și fezabilitatea politică a proiectului, într-o societate încă divizată și cu lideri – în frunte cu Maia Sandu – care consideră totuși aderarea la UE un obiectiv mult mai realist în actualul context dominat de războiul din Ucraina și presiunea Rusiei.
Ce arată noul sondaj și de ce contează
Cel mai recent sondaj Ates Research, preluat de News.ro și Moldova 1, arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, 44% dintre respondenții din țară ar vota „Da”, față de 39,2% „Nu”, în timp ce în diasporă 60,8% ar vota pentru unire și 24,3% împotrivă. Calculând redistribuirea indecișilor și a celor care nu ar participa, autorii cercetării estimează că, într-un scenariu de referendum valid, opțiunea „Da” ar câștiga cu 55–58%. Motivația principală a susținătorilor unirii este una economică: salarii și pensii mai mari, acces la locuri de muncă în UE, libera circulație și perspective mai bune de dezvoltare.
Sondajul mai relevă o creștere a identității naționale românești: aproape 15% dintre respondenții din Republica Moldova se declară etnici români, în timp ce circa 65% se consideră etnici moldoveni, proporția românilor fiind dublă în diaspora (aprox. 32%). Din punctul de vedere al limbii, 44,2% declară că vorbesc româna și 40% „limba moldovenească”, în timp ce în diasporă peste 70% indică limba română, ceea ce sugerează un trend lent, dar vizibil, de consolidare a discursului identitar românesc. Totuși, cercetarea subliniază că motivația economică rămâne dominantă în raport cu cea simbolic-identitară.
Tema unirii: realistă sau mai degrabă simbolică acum?
Deși cifrele sondajului indică, pentru prima dată în mult timp, o pluralitate clară a susținătorilor unirii în Republica Moldova și o majoritate absolută în diaspora, transformarea acestui potențial într-un proiect politic imediat rămâne improbabilă. Președinta Maia Sandu a declarat la începutul lui 2026 că, în cazul unui referendum, ar vota pentru unirea cu România, dar a subliniat că, în prezent, nu există o majoritate clară consolidată în societate și că prioritatea strategică a țării este aderarea la Uniunea Europeană. Directorul iData, Mihai Bologan, remarca faptul că doar simpla declarație a Maiei Sandu a generat un plus de circa zece puncte procentuale în intenția de vot pentru unire, ceea ce arată cât de fluid și sensibil la agendă politică este acest electorat pro-unionist.
În paralel, alte sondaje – precum Barometrul iData, citat de Euronews România și HotNews – indicau la începutul lui martie 2026 că 42–43% dintre moldoveni susțin unirea, în timp ce aproximativ 48–52% se declară împotrivă, cu circa 10% indeciși. Această diferență între măsurători arată că „efectul de moment”, modul de formulare a întrebării și contextul politic influențează puternic răspunsurile. Sociologi precum Bologan atrag atenția că o creștere stabilă a sprijinului ar necesita o dezbatere consistentă și clarificări tehnice: calendar, costuri, modele instituționale, impact asupra locuitorilor din regiuni sensibile precum Găgăuzia și Transnistria.
În acest context, tema unirii funcționează în prezent mai ales ca vector simbolic de identitate, apropiere și presiune pentru accelerarea sprijinului României și al UE, mai degrabă decât ca proiect imediat de politică publică. Declarațiile Maiei Sandu și ale liderilor de la București mențin subiectul viu, dar îl plasează într-o logică de etapizare: mai întâi integrarea europeană, apoi, eventual, o discuție practică despre unire „într-o Europă fără frontiere”.
Poziția Chișinăului, Bucureștiului și reacția Moscovei
Maia Sandu a descris în mai multe intervenții publice relația cu România ca „relație strategică”, subliniind că parteneriatul cu Bucureștiul și integrarea europeană sunt cele mai realiste garanții de securitate și dezvoltare pentru Republica Moldova în actualul context de instabilitate regională. În același timp, ea a insistat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă „cea mai realistă strategie de supraviețuire și dezvoltare ca parte a lumii libere”, precizând că fereastra de oportunitate trebuie exploatată acum, prin accelerarea negocierilor cu cele 27 de state membre. În termeni concreți, asta înseamnă reforme de justiție, lupta împotriva corupției și creșterea rezilienței instituționale în fața influenței ruse.
La București, linia oficială a rămas una de sprijin prioritar pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fără a împinge agresiv agenda unionistă. Încă din 2014, Klaus Iohannis vorbea despre o „relație unică” între România și Republica Moldova, bazată pe limbă, istorie și aspirații comune, insistând că obiectivul numărul unu este integrarea europeană a Chișinăului și că nu există o contradicție de fond între integrarea europeană și eventualul deziderat al unirii. În logica fostului președinte, România are „obligația istorică” de a sprijini Republica Moldova pe drumul către UE, iar discuția despre unire trebuie etapizată și ancorată în dreptul european și în consensul democratic de la Chișinău și București. Discursul oficial rămâne prudent și în mandatul președintelui Nicușor Dan.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
