Skip to content
Politică

Infotrafic: vizibilitate redusă din cauza ceții pe arterele rutiere a 10 județe

observatorulph.ro

Ceaţa densă îngreunează circulaţia, vineri seară, pe mai multe şosele din judeţele Bacău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, unde vizibilitatea este redusă sub 150 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, anunţă Centrul Infotrafic. Pe A1 Sibiu – Deva plouă slab şi se poate forma polei.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, la această oră, se circulă îngreunat, în condiţii de ceaţă densă, care a redus vizibilitatea în trafic sub 150 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Bacău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

De asemenea, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva este semnalată ploaie slabă, care pe alocuri poate favoriza formarea poleiului, informează news.ro

Astfel, şoferilor li se recomandă să circule cu atenţie sporită, să evite să bruscheze comenzile autovehiculului şi depăşirile riscante, să utilizeze luminile de întâlnire şi pe cele de ceaţă şi să crească distanţa între vehicule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *