Skip to content
Puterea Știrilor Video

Înfrângerea învingătorilor din Orientul Mijlociu. Dan Dungaciu: După 16 ani de la invazia Irakului, americanii abia își protejează ambasada

psnews.ro

Prezent la „Puterea Știrilor”, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, a declarat că înainte de a decide asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, Donald Trump era într-o situație foarte complicată.

Trump era între ciocan și nicovală, dacă mureau americani, era obligat să intre în război, pentru că altfel campania lui electorală sau al doilea lui mandat ar fi fost în mare pericol. Trump a spus în campania electorală că acordul nuclear semnat de administrația Obama cu Teheranul e prost, trebuie negociat. Pentru Trump era prost indiferent de conținut, pentru că era făcut de Obama. America s-a retras din acord, lăsându-i în acord pe europeni, francezi, englezi, nemți, pe lângă chinezi și ruși, și a spus că America se retrage și că îi sancționează pe cei care continuă acest acord”, a spus Dan Dungaciu.

La momentul respectiv, s-a vorbit despre faptul că decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul nu ar fi avut la bază dorința de a împiedica Teheranul din a-și dezvolta o bombă atomică, deoarece se puteau găsi alte modalități de a pune presiune asupra iranienilor. Cu atât mai mult cu cât Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), însă și serviciile americane de informații, au spus clar că Iranul a respectat condițiile acordului. Președintele american a continuat însă să vadă politica externă în termeni tranzacţionali, ca pe o continuă negociere, a apreciat analistul.

”Trump a precizat chiar în discursul lui că rachetele cu care iranienii au bombardat bazele irakiene au fost achiziționate din banii pe care Iranul i-a obținut în urma acordului cu Obama, bani de pe urma Americii și europenilor pentru că acel acord a deschis într-adevăr comercial Iranul. Americanii vor să renegocieze acest contract, linia roșie este evidentă, Iranul niciodată nu va avea arme nucleare, dar dincolo de asta trebuie un acord. Trump este deschis la o negociere, pentru un acord mai bun. Asta este ținta, nu e vorba de cucerirea Iranului, distrugerea Iranului, este vorba de un acord mai bun. Teoretic, se va întâmpla o negociere până în noiembrie 2020, data alegerilor prezidențiale în America”, a adăugat Dungaciu.

Analistul consideră că, în acest moment, Orientul Mijlociu se află într-o criză aproape neverosimilă.

„Semnul crizei profunde este că după 16 ani de la invazia Irakului, americanii abia își protejează ambasada. Deci este clar că acolo a fost un proiect greșit. Asta reproșează Trump, de fapt, ceea ce se numește în America nu neapărat „deep state”, ci „policy community”, comunitatea celor care decid politica externă, că e vorba de servicii, experți, zona din Departamentul de Stat. Din 1990 încoace, toată politica externă americană s-a bazat pe ideea că America trebuie să facă o lume mai bună, prin democratizare, economia de piață, să construiască state democratice, pentru că statele democratice care sunt prinse în rețele economice, nu să facă războaie. Ideea exprimată jurnalistic era că două state care au McDonalds pe teritoriul lor nu fac război, pentru că legăturile lor sunt mult prea profunde”, a declarat Dan Dungaciu la „Puterea Știrilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *