ING a avut probleme ieri cu procesarea tranzacțiilor. Este vorba mai ales de salarii, dar și de alocații sau pensii. Banca explică, pentru Economica, de unde au apărut întârzierile și dă asigurări că totul se va rezolva pe parcursul acestei zile. ING a procest un volum dublu de plăți comparativ cu o zi normală.
Sute de angajați ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au constatat, în zi de salariu, că nu au primit pe card sumele aferente, fapt anormal în instituție. Este vorba doar de cei care au conturi și carduri aferente la ING. Banca le-a trimis un mesaj în care arată faptul că din cauza numărului mare de tranzacții este posibil să apară întârzieri. Contactați telefonic, cei de la ING au transmis același mesaj prin intermediul unui AI. Această situație a generat nemulțumiri în instituție.
„ING întârzie plata salariilor unui număr mare de salariați. Refuză să explice exact de ce. Alte bănci nu au avut această problemă azi. Un număr de salariați cu conturi de salariu la ING nu au încasat azi, în data obligatorie, legală, adică 8 ale lunii, salariul, spre deosebire de colegii lor cu conturi la alte bănci. ASF a operat plățile corect, o parte a salariaților au primit salariul azi, cei cu cont la ING nu. Nu e clar dacă intră mâine. Adică întârziere de o zi la plata salariului. Și refuză să răspundă măcar să explice. Nu pare că le pasă că există programări medicale astăzi sau alte tipuri de urgențe”, arată un mesajul unui angajat. INGF dă, însă, asigurări că întârzierea nu va mai dura.
La puțin timp după apariția textului de față, salariile angajaților ASF clienți ai ING au intrat în conturi.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










