Ediția de dimineață prezintă, săptămâna aceasta, o poveste emoționantă ce are drept personaje principale oamenii care își dedică viața realizării unor fapte bune pentru comunitatea defavorizată fără a aștepta în schimb vreo retribuție.
Preotul Cristian Popa, alături de Anca, Cristian, Irina și mai mulți voluntari își dedică timpul și resursele în scopuri caritabile, pentru a aduce zâmbetul pe chipurile unor copii mai puțin norocoși. Animați de generozitate și de dorința de a face bine, aceștia participă la diferite târguri, acolo unde vând obiecte manufacturate, iar cu banii strânși cumpără pachete de Crăciun pentru copiii din diverse regiuni defavorizate ale țării, potrivit edititadedimineata.ro
Aceștia au demonstrat totodată că puterea exemplului se poate extinde, de la un nucleu mic de câțiva voluntari ajungând la un grup de 30-40 de tineri.
Preotul Cristian împreună cu restul voluntarilor reprezintă în realitate o mare familie, iar gestul lor oferă un exemplu de implicare civică, credință și bunătate necondiționată.
Urmăriți reportajul integral AICI