PSnews

Opinii

Înghețarea salariilor bugetarilor – cel mai optimist scenariu pentru 2019

,,Este o variantă de lucru’’, a șoptit Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice atunci când senatorul liberal Florin Cîțu a dezvăluit că Guvernul a avansat la Comisia Europeană un angajament față de comisarii Dombrovskis și Moscovici privind înghețarea salariilor bugetarilor în 2019.

Ceea ce nu a mărturisit însă Eugen Teodorovici este faptul că înghețarea salariilor și a posturilor bugetare este cel mai optimist scenariu pe care se poate merge, scenariile mai realiste incluzând tăieri de salarii, majorări de taxe și restructurare de aparat bugetar. De altfel, despre disponibilizări semnificative din aparatul bugetar am vorbit în urmă cu două săptămâni la emisiunea lui Ionuț Cristache, la TVR1.

Breaking-news-ul nu este însă înghețarea salariilor bugetarilor ci faptul că, în sfârșit, un ministru al Finațelor realizează că el și predecesorii lui au băgat România în criză bugetară. Pentru că o astfel de măsură, fie ea la stat sau privat, nu se propune că ,,dă bine’’ ci pentru simplul motiv că sunt constatate constrângeri financiare. Prin înghețarea salariilor, angajatorul speră că într-o perioadă rezonabilă de timp organizația sa va reuși să își reducă pierderile ținând fixate/înghețate costurile cu salariile.

Ca și la construirea și derularea precedentei crize (2007-2012) administrațiile noastre au realizat deteriorarea satabilității financiare abia atunci când ea s-a produs. Nici nu e de mirare. Mai mult sau mai puțin, precedenta criză nu a fost văzută și, deci, ignorată de aceiași corifei ai finanțelor, fie ei titulari ai politicii monetare (BNR, acolo chiar sunt aceiași), fie ei ai politicii fiscale (în 2007-2008 Guvernul era reprezentat de PNL condus de Tăriceanu cu sprijinul informal al PSD, iar în 2008-2009, PDL a luat locul alături de PSD la trântirea în gard a economiei românești prin ignorarea dezechilibrelor, deteriorarea fundamentelor economice și în cele din urmă, ignorarea crizei).

Țineți minte că prima măsură a guvernului PDL-PSD condus de Boc în ,,tratarea crizei’’ a fost ,,înghețarea posturilor bugetarilor’’ și anularea majorărilor abia promise pentru ca ulterior să taie salariile cu 25% (mai puțin la BNR unde au crescut și și-au dat și bonusuri pentru că nu văzut criza) și să majoreze TVA cu 5 puncte procentuale.

Ceva este însă diferit acum: la precedenta criza, România avea un tampon extraordinar și anume o datorie publică extrem de scăzută (circa 17 miliarde de Euro, undeva la 15% din PIB). Acum datoria publică depășește 75 de miliarde de Euro din care 27 de miliarde de Euro au fost acumulate nu în criză, ci în  perioadă de boom economic. Pentru ce?

Pentru umflarea sectorului bugetar și a salariilor tuturor bugetarilor, dar și pentru o binevenită majorare de pensii (mici și medii) și o neavenită majorare și introducere de noi pensii speciale.

27 de miliarde de Euro a reprezentat costul aventurii fiscale, pe datorie, al guvernelor succesive din 2015-2018, din care peste 9 miliarde de Euro  – 44,6 miliarde lei – dobânzile cu datoria publică – cea care ar fi trebit să scadă în expansiune economică) și 17,5 miliarde de Euro majorarea datoriei publice în sine, fără dobânzi (10,36 miliarde de lei în 2015, 18,3 miliarde lei în 2016, 24,26 miliarde anul trecut și undeva la 28 de miliarde de lei anul acesta).

Acest tampon, al datoriei publice extrem de mici, nu mai există. O creștere a ratelor de dobândă la care se finațează această datorie pe intern cu 2 puncte procentuale și pe extern cu un singur punct procentual va duce deficitul bugetar spre 5%.

Bugetul a început de ceva timp să treacă de avertismentele timpurii de degradare și literalmente să se audă cum crapă. În ultimele 12 luni, deficitul bugetar s-a majorat până la 14,3 miliarde de lei, cu peste 8 miliarde de lei mai mult decât în urmă cu un an. Știți de ce?

Pentru că toate majorările salariale (și de pensii) au fost făcute nu din ce produce economia, ci din ce se îndatorează economia. Factura lunară de salarii bugetare s-a majorat cu 1,4 miliarde de lei în 2018 (până la 7 miliarde de lei pe lună), astfel încât costurile salariale suplimentare în primele 8 luni sunt mai mari cu 11,3 miliarde de lei (78% din deficitul total și 141% din deficitul suplimentar față de anul trecut). Până la finalul anului, sporul cheltuielilor salariale va fi de cel puțin 17 miliarde de lei.

Aceste sume nu vor mai veni, în plus, în 2019 față de 2018, dacă salariile vor fi înghețate. Însă aceste sume suplimentare în 2018 față de 2017 vor trebui plătite și în continuare în 2019 (pe datorie) – în condițiile înghețării salariilor și nu din ceea ce economia produce (ceea ce economia produce în plus este insuficient întrucât deficitul bugetar crește). Or, economia deja dă semne de frânare, până spre 4%, deși guvernul vede contrariul (rectificarea bugetară a fost făcută pe o creștere de 5,5%). Iar înghețarea salariilor bugetarilor va frâna economia și mai mult, va împuțina ritmul de creștere al veniturilor și va conduce la un deficit bugetar mult mai mare în 2019 față de 2018.

Creșterea deficitului bugetar va antrena presiune pe dobânzi (creștere) ceea ce va conduce la deprecierea leului, la inflație suplimentară și la deficit bugetar și mai mare. Este exact ceea ce s-a întâmplat în 2007-2008. Deja majorările de salarii s-au subțiat până la dispariție pe de-o parte din depreciere și inflație, pe de altă parte pentru că acea componentă care nu a fost anulată de inflație a fost acordată pe datorie.

Macrostabilitatea de până acum s-a bazat doar pe noroc și iresponsabilitate: dobânzi zero în lume, iar creșterea economică nu a fost folosită pentru restructurare, pentru a crește potențialul pe termen lung. Dobânzile mici nu au fost folosite pentru proiecte naționale, ci pentru creșterea cheltuielilor cu salarii, pe datorie. Acest lucru, cu complicitatea BNR, care a acționat prea târziu și prea puțin, nu a ajutat în mod real economia ci a facilitat cheltuirea iresponsabilă a sumelor de către Guverne, sume pe care nu le aveau, fiind penalizați cei cu atitudine responsabilă, de economisire (în condițiile unor inflații mari)

Se întâmplă, pas cu pas, exact ceea ce avertizez din 2015: majorarea salariilor și numai după restructurare trebuia să fie finalitatea unui ciclu real de creștere, care să fi început cu performanță politică și financiară, să fi asigurat investiții inteligente din bani publici care să fi antrenat investițiile private în propria economie și nu în consum din import. Au început pe dos, cu majorarea salariilor, iar pentru restul nu a mai rămas nimic. De aceea, acum, când bula ,,nu e criză’’ se sparge, dobânzile se majorează, inflația a derapat din orice interval rezonabil, iar presiunile pe deprecierea leului sunt din ce în ce mai mari, înghețarea salariilor bugetarilor este cel mai bun lucru la care poate spera cineva. Déjà vu 2010.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi