Skip to content
Politică

Inițiativa celor Trei Mări. Alina Gorghiu: O oportunitate excelentă de a promova interesele României! EXCLUSIV

Digi24

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, luni şi marţi, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care vor participa nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe, fiind organizat în Bucureşti şi un forum de afaceri.

În acest context, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă din cadrul Senatului, Alina Gorghiu, a oferit declarații luni pentru PSnews.ro prin care analizează însemnătatea Summitului Inițiativei celor Trei Mări atât pentru regiune cât și implicit pentru România. Liberalul subliniază că acest eveniment este „o oportunitate excelentă de a promova interesele regiunii și mai mult decât atât, profilul țării noastre”, care înseamnă de altfel „asumarea unui angajament făcut de Președintele României care a reușit să se adreseze prin această inițiativă unei nevoi reale și anume cea de dezvoltare economică și de interconectare regională în vederea atingerii convergenței cu Europa de vest”.

„Inițiativa celor Trei Mări este un eveniment la care participă așa cum ați văzut 9 președinți ai unor state importante precum România, Polonia, Austria, Croația, Ungaria din cele 12 state participante și un prim-ministru și aici vorbim de Polonia, mai mulți președinți de camere ale Parlamentului, miniștri de Externe cât și liderii instituțiilor UE. Este o participare extraordinar de bună la acest Summit, eveniment care înseamnă asumarea unui angajament făcut de Președintele României care a reușit să se adreseze prin această inițiativă unei nevoi reale și anume cea de dezvoltare economică și de interconectare regională în vederea atingerii convergenței cu Europa de vest. Practic toate aceste 12 state participante s-au regăsit în mesajul acestui Summit în ediția din acest an. Inițiativa crește profilul regional și sper național al României fiind așa cum am spus, și nu de puține ori, o oportunitate excelentă de a promova interesele regiunii și mai mult decât atât, profilul țării noastre. Mai mult, Alina Gorghiu scoate în evidență liniile definitorii care dau agenda acestui eveniment: „format de cooperare pro-dezvoltare economică, pro-european și pro-transatlantic”.

Opinia mea nu doar ca lider politic ci ca cetățean care observă evenimentele politice inclusiv cele de politică externă este că s-a dus la alt nivel genul acesta de inițiativă regională. Suntem gazdă anul acesta și ținând cont de statutul nostru de stat profund european și pro-transatlantic, Președintele și-a asumat prin participarea la eveniment promovarea a trei linii directoare strategice și anume: acel format de cooperare pro-dezvoltare economică, pro-european și pro-transatlantic. Este un succes așa cum îl văd eu. Este un eveniment care va avea consecințe viitoare și sper că vor fi în planul dezvoltării economice a regiunii, conectivitatea la nivel de infrastructură, cât și așa cum a spus Președintele transport de energie și gaz, inițiativă pe care sper să ne o asumăm în viitor. De asemenea, obiectivul pe care și l-a propus Președintele României și pe care țara noastră nu are cum să nu îl asume vizează creșterea convergenței reale între statele membre ale UE contribuind la sporirea coeziunii în cadrul uniunii pentru a continua politica de integrare europeană și pe de altă parte consolidarea relațiilor transatlantice pentru că este de subliniat faptul că dublarea interesului și a prezenței militare a SUA în regiune laolaltă cu dimensiunea implicării economice corespund intereselor noastre ca stat membru al acestui parteneriat transatlantic. În mare, acestea sunt direcțiile și mă bucur că acest eveniment este unul cu vizibiltiate și că stimulează și mediul de afaceri. Ați văzut că este un forum de afaceri la care participă peste 600 de reprezentanți, un forum în care s-a operaționalizat rețeaua camerelor de comerț a statelor participante. Așadar, dimensiunea de afaceri este una relevantă din acest punct de vedere”, a precizat senatorul PNL.

Întrebată dacă actualul Guvern se poate ridica la așteptările acestui Summit, Alina Gorghiu trage semnalul de alarmă că Executivul Dăncilă este incapabil de a valorifica oportunitățile apărute în urma Inițiativei celor Trei Mări și susține că este necesar ca România să aibă un alt Guvern.

„Aștept să văd cum este folosită de România această fereastră de oportunitate pentru că orice eveniment va trebui să ducă la responsabilziarea factorului politic și a factorului guvernamental. Atualul Guvern nu poate nici să treacă strada în materie de competențe și de exploatare a oportunităților create inclusiv de acest forum de afaceri ca să nu mai vorbesc de evenimentul ce ține de dimensiunea de politică externă. Este nevoie să maximizăm potențialul de atingere a intereselor naționale și cred că ar putea fi atinse de un alt Guvern la o altă dimensiune”, a conchis Alina Gorghiu pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *