Skip to content
Internațional

Inițiatoarea mișcării #MeToo din Franța, condamnată pentru defăimarea bărbatului pe care îl acuza de hărțuire

Inițiatoarea mișcării #MeToo din Franța, care a lansat hashtagul #balancetonporc, a fost condamnată miercuri pentru defăimarea bărbatului pe care îl acuza că a hărțuit-o.

Tribunalul din Paris a condamnat-o pe Sandra Muller la plata a 15.000 de euro pentru daune morale, potrivit deciziei tribunalului.

Avocatul său a precizat că va ataca decizia în apel, informează hotnews.ro.
Ziarista de la Lettre de l’audiovisuel, desemnată de Time în rândul „Personalităților anului” 2017, a fost condamnată și la plata a 5.000 de euro cheltuieli de judecată, retragerea tweet-urilor acuzatoare și publicarea deciziilor justiției pe contul său de Twitter și în două ziare.

Petentul, Eric Brion, „primește decizia cu o anumită formă de ușurare, a repetat întotdeauna că nu a hărțuit-o niciodată pe Sandra Muller„, a reacționat avocatul său, Nicolas Bénoit.

În 13 octombrie 2017, Sandra Muller publica pe Twitter următorul mesaj: „#balancetonporc !! povestește și tu, cu numele și detaliile unei hărțuiri sexuale la care ai fost supusă în munca ta. Vă aștept„.

Mesaj urmat, patru ore mai târziu, de un al doilea tweet: „+Ai sânii mari. Ești genul meu de femeie. O să te fac să ai orgasm toată noaptea. + Eric Brion ex director Equidia #balancetonporc„.

Aceste afirmații, redistribuite de peste 2.500 de ori, ar fi fost făcute într-o seară din 2012, în marja unui târg internațional unde cei doi participau.

Poveștile a mii de femei care au acuzat hărțuiri sexuale au fost publicate sub acest hashtag #balancetonporc, devenit rapid viral în Franța, echivalentul #MeToo lansat de actrița Alyssa Milano.

Brion, consultant și fost director general al televiziunii Equidia, a dat-o în judecată pe Sandra Muller pentru defăimare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *