Înmormântare anulată în Italia pentru că s-a pierdut sicriul. Misterul a fost elucidat după 24 de ore

Sursa foto: Il Giorno

O înmormântare care ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul săptămânii trecute în Italia, la Milano, a fost anulată după ce s-a pierdut sicriul în care se afla persoana decedată.

Înmormântarea ar fi trebuit să aibă loc vineri, dar sicriul nu a ajuns la biserică și timp de aproape 24 de ore nu s-a știut nimic despre locul în care era mașina funerară care îl transporta. Într-un final, a fost depistat șoferul în zona Fusine, iar mașina a fost găsită înzăpezită pe un drumul din pasul Dordona, fiind necesară intervenția pompierilor pentru deblocare, potrivit Il Giorno.

Manuela Spargi, de 56 de ani din Milano, a murit miercuri în Como, în urma unui accident de circulație. Înmormântarea a fost programată vineri și tot în acea zi sicriul urma să fie transportat la Milano, cu o mașină funerară.

Vineri după amiază, la ora 15:00, familia și apropiații s-au adunat la biserica Muliardo, pentru a-și lua rămas bun de la Manuela. Numai că sicriul întârzia să apară. Rudele au așteptat ore în șir în curtea bisericii, iar situația a devenit și mai bizară pentru că firma de pompe funebre nu l-a putut contacta pe șoferul care se ocupa de transport.

În aceste condiții, rudele cutremurate nu au avut de ales și au anulat înmormântarea. După o zi au primit vestea că sicriul a fost recuperat, iar funeraliile au fost reprogramate.

Potrivit sursei citate, șoferul mașinii funerare ar fi greșit drumul și a ajuns pe o șosea secundară, într-o zonă în care rețeaua de telefonie mobilă nu are acoperire, în plină furtună de zăpadă. Bărbatul a abandonat mașina și a mers pe jos spre prima localitate, fiind în cele de urmă salvat de o patrulă cu snowmobil și dus la spital.

Mai târziu a fost localizată și mașina în care se afla sicriul. Rudele sunt revoltate pentru că au aflat că șoferul s-ar fi abătut de la drum pentru a-și rezolva o problemă personală și din acest motiv a ajuns pe drumul unde a rămas înzăpezit.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: