Skip to content
Politică

Înregistrări pe ascuns și amenințări cu moartea: Acuzațiile parlamentarilor care au plecat din AUR

AUR a pierdut în ultimii doi ani nu mai puțin de nouă parlamentari. Cu excepția a doi dintre ei (unul a murit și altul a fost condamnat penal), toți ceilalți șapte au demisionat sau au fost excluși din partid pe motiv de conflict cu actuala conducere a partidului, în frunte cu George Simion. Acuzațiile sunt parcă desprinse din scenariile filmelor thriller cu spioni și criminali. Înregistrări ascunse, tentative de răpire sau de omor, deturnări de fonduri și altele.

Digi24.ro a încercat să vorbească cu cei care au părăsit partidul AUR, iar mai jos aveți poveștile lor spuse chiar de ei. Departamentul de comunicare al AUR reacționează, spunând că cei care acuză acum sunt „oameni care își dezvăluie implicit condiția de complici, tăinuitori și, inevitabil, delatori”. „În cazul fiecăruia este vorba despre așa-zise fapte petrecute în perioada în care erau membri de partid, dar care au fost reclamate și proiectate în spațiul public ulterior rupturii”, se arată într-o declarație pentru Digi24.ro.

Deputatul Ciprian Ciubuc susține că a fost exclus din AUR pentru că nu a fost de acord cu decizia lui George Simion de a-i înregistra “cu două camere de filmat” pe parlamentarii partidului care au votat la congresul din martie alegerea noului președinte. Ciubuc afirmă că toți cei filmați “unu la unu cu George Simion” trebuiau să fie de acord cu trei acte pe care Simion le-ar fi pus în fața lor. Aceste documente, spune Ciprian Ciubuc, erau despre un acord cu privire la modificarea statutului, despre acceptarea candidaturii lui George Simion și despre prezența la Consiliul Național de Conducere.

Ciprian Ciubuc îl acuză pe George Simion că a creat o rețea de oameni din rândul experților parlamentari care lucrează pentru el și nu pentru cabinetele parlamentarilor. “Fiecare parlamentar AUR era și este obligat să plătească salariile unor angajați ai partidului. Din cei 125 de angajați ai partidului, 120 sunt plătiți de deputați”, susține Ciubuc, care explică acuzația: “Fiecare parlamentar AUR trebuie să plătească către partid o donație lunară 2000 de lei și încă 2000 de lei către presă, în contracte de publicitate. Banii vin din sumele forfetare pe care parlamentarii AUR le primesc”.

Senatorul Evghenia Aelenei a anunțat pe 1 septembrie că demisionează din AUR și din grupul senatorial AUR. Anunțul a fost făcut în lacrimi de la tribuna Senatului, dar, până astăzi, ea a păstrat pentru sine motivele reale ale demisiei. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi24.ro, Evghenia Aelenei afirmă că AUR a devenit un partid extremist, care, între altele, se ocupă cu înregistrarea pe ascuns la liderilor săi.

„Deci noi făceam ședințe, ne întâlneam și la noi acasă, de Crăciun, de Paște, ne mai vedeam și la cabinetul parlamentar, unde mai discutam despre ce s-a vorbit, ce s-a mai întâmplat în București, dar nu într-o ședință. Ne vedeam, așa, la cabinet. Și ne-am trezit înregistrați inclusiv la noi acasă.

Am fost de 16 ori înregistrați la noi acasă. Și în casă, și la ședințe, peste tot, în orice situație eram înregistrați și înregistrările au fost date către conducerea partidului. Iar conducerea partidului le-a auzit și ne-a acuzat că am vorbit despre ei…”, a declarat Aelenei pentru Digi24.

Deputatul Dănuț Aelenei a demisionat din AUR în luna martie, cu aproape o jumătate de an înaintea soției sale, senatoarea Evghenia Aelenei. Fostul deputat AUR a povestit în exclusivitate pentru Digi24.ro care au fost amenințările la adresa sa și că a făcut plângeri la Poliție pentru că a fost ascultat ilegal și pentru că i s-a pus viața în pericol într-o parcare a unei benzinării pe Autostrada Soarelui.

„Eu însumi am fost amenințat de față cu colegi colegi, foști colegi, dar nu pot să dovedească… Au zis: vedeți, domnul Aelenei, că poate că vă calcă vreo mașină”, a spus deputatul.

Articolul integral AICI.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *