Skip to content
Economie Societate

INS: Afacerile din comerţul cu ridicata au crescut cu 5,4% în primele nouă luni din 2019

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele nouă luni din 2019, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului trecut, cu 5,4% pe serie brută, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 , comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, în termeni nominali, a urcat cu 5,4% datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+12,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+10,7%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+9,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+9,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+5,9%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+2,3%).

Cifra de afaceri a scăzut la activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-10,2%) şi la comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-0,8%), informează agerpres.ro.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 6,4%.

Conform INS, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a urcat pe ansamblu cu 6,6% datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+25,1%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+14,5%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+12,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+10,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+8,0%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+6,6%) şi din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+4,6%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului a scăzut cu 4,3%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 4,1%.

De asemenea, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2019, comparativ cu luna septembrie 2018, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 6,7% datorită creşterii din comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+16,2%), comerţul cu ridicata nespecializat (+15,2%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+9,0%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+8,8%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+7,3%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+6,4%) şi din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+3,9%).

Cifra de afaceri din activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata a scăzut cu 19,9%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2019, comparativ cu luna septembrie 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 4,9%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *