Skip to content
Economic Știri

INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în septembrie cu 38 de lei, la 3.082 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna septembrie de 3.082 lei, în urcare faţă de luna precedentă cu 38 lei (+1,2%), arată datele transmise joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.

În luna septembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.

Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna septembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7108 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1762 lei).

În luna septembrie 2019, în majoritatea activităţilor din economie, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 21,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv 17,6% în fabricarea produselor din tutun.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ca urmare a reluării plăţii unor drepturi salariale ce nu se acordă pe perioada concediilor de odihnă, astfel: învăţământ (8,5%, inclusiv acordarea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice) şi administraţie publică (1,2%).

Câştigul salarial mediu net a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,9%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *